Întrebări şi răspunsuri
Citind ce ați scris despre durere într-o postare, despre durere și sensul ei adevărat și nu interpretările pe care le dă creierul, mi-au venit următoarele gânduri:
1. Noi cu toții suntem orbi, dar nu ne dăm seama. Adică pâcla asta de sentimente,...
Doamne-ajută!
De la 30 de ani m-am apropiat de Biserică - atunci am citit și primul acatist și am ajuns o creștină ortodoxă practicantă după 40 de ani. Dorința mea e să mă căsătoresc, dar nu mai găsesc persoane de vârsta mea dornice să-și întemeieze...
Bună ziua,
În această perioada trec prin niște momente foarte dificile, bărbatul meu a avut accident cu motocicleta în urmă cu trei luni. De atunci numai ceartă avem în casă. Avem și o fetiță de 3 ani împreuna și care suferă enorm din cauza noastră...
Sărut mâna, maica Siluana!
Maica, ce părere aveți despre relațiile la distanță? Eu vorbesc cu un băiat de aproape doi ani, dar încă nu ne-am văzut față în față... Dar cu toate acestea ne înțelegem foarte bine...
Irina
Sărut mâna, maică!
Sunt studentă în alt oraș și stau la cămin. Deși acasă mă rog în fiecare zi, la cămin nu reușesc să fac asta. Nu îmi vine să mă rog când sunt și celelalte fete în cameră. După, mă simt vinovată pentru că uit de Dumnezeu. Și...
Sărut mâna!
Aș dori să vă mulțumesc pentru răspunsul pe care mi l-ați oferit prima dată când v-am trimis o întrebare, acum câteva luni, și să vă mai intreb ceva.
Îmi cer scuze ca va deranjez, însă am o întrebare: Toți prietenii mei îmi reproșează că i-am schimbat, însă eu nu cred că am făcut nimic. De ce atunci când se ceartă cu cineva ei spun că eu i-am schimbat? Ar trebui să mai vorbesc cu ei?
Sărut mâna!
De la un timp am început să studiez mai îndelung credința, ce e bine să faci și ce nu, ce e păcat și ce nu, dar de pe diferite site-uri de ortodoxie. Problema e că, de când citesc, mă descurajez, încep să cred că toată viața mea e un...
Sărut mâna, măicuță!
Am o problemă foarte mare și nu știu cum să o rezolv... Nu știu cine sunt și ce vreau cu adevărat. Nu știu unde să mă duc și cu ce să încep... Tot ce aud e să mă schimb și să mă prefac că îmi pasă de cineva doar ca să fiu...
Sărut-mâna!
Am și eu 4 întrebări.
Prima este: E adevărat că păcatele ne fac urâți trupește și că faptele bune, postul, rugăciunea și sfânta spovedanie ne fac mai frumoși trupește?
A doua întrebare este: Ce înseamnă când un sfânt spune că sunt om...
Maică, v-am trimis eu mai demult niște întrebări și am făcut și seminarul iertării. Știți ce am ajuns să cred? Că singura boală a omului este mândria, înțeleasă ca rupere, conștientă sau inconștientă, de Dumnezeu, și că tot omul pe pământ, de la...
Sărut-mâna, maica,
Vă scriu să vă mai zic unele nedumeriri.
De ce de mult timp când încerc să mă rog mai în adânc mă simt ca și cum ating un plafon de care nu pot trece. Și din cauza asta parcă și "vocea" rugăciunii rămâne în pereții din piept. Mă...
Slujbele de pomenire de șase luni, pentru maica Rafaela, vor avea loc după cum urmează:
1) Vineri spre sâmbătă (27 spre 28 mai), începând cu orele 0:00 - Sfânta Liturghie urmată de slujba de parastas și masă
2) Sâmbătă (28 mai), ora 12:00 -...
Dragă maică,
Am început să lucrez sesiunea 7 și-mi dau seama că am nevoie să „mă împac cu Dumnezeu”, să-L întâlnesc și să-L cunosc pe Dumnezeu Cel adevărat și nu pe cel construit de mintea mea supărată pe El că a îngăduit sa sufăr în copilărie.
Dar...
Sărut mâna, maica mea bună!
Să vă spun despre dorurile și durerile care mă lucrează? Să vă spun despre bucuriile care mă înalță? Nu mă simt în stare, maica mea. Nu pot să spun decât că sunteți o parte consistentă din ele...
Am tot simțit nevoia să...
Am auzit într-o conferință că de ce și pentru ce sunt întrebările dracului. Atunci, îmi permit să pun întrebările dracului.
Sărut mâna!
Sunt Andrei din C. Am o neînțelegere cu soția mea, Andreea, în legătură cu sintagma dvs. care pe mine m-a impresionat mult, încă de când nu eram căsătorit.
Ați vorbit în multe rânduri despre faptul că o persoană este potrivit să fie ...
Sărut mâna!
Sunt Andrei din C. Am o neînțelegere cu soția mea, Andreea, în legătură cu sintagma dvs. care pe mine m-a impresionat mult, încă de când nu eram căsătorit.
Ați vorbit în multe rânduri despre faptul că o persoană este potrivit să fie ...