Sărut mâna!

Sunt Andrei din C. Am o neînțelegere cu soția mea, Andreea, în legătură cu sintagma dvs. care pe mine m-a impresionat mult, încă de când nu eram căsătorit.

Ați vorbit în multe rânduri despre faptul că o persoană este potrivit să fie ușoară la dans. Cu siguranță această expresie ați folosit-o în contextul definirii unui om în relația cu Dumnezeu. Eu am iubit mult asemănarea aceasta a vieții ca un dans, și am pus această sintagmă în sufletul meu și în contextul relației dintre soți, și acest lucru a devenit un principiu de viață, uneori rostit către soția mea.

Văd relația dintre soți nu ca o relație de subordonare, ci în asemănarea cu un dans - este deci o relație de egalitate în care unul conduce dansul și celălalt este condus întru armonie, și deci nu în subordonare. De atunci, cu toată dorința mea de bărbat care conduce dansul cu o parteneră ușoară la dans, (să nu râdeți!) ea este cea care în multe contexte îmi reproșează mie și aduce ca argument sintagma dvs., că EU nu sunt cel ușor la dans!

În ultima noastră „confruntare” i-am promis că o să vă scriu să vă întreb în legătură cu asta.
Din păcate, nu îmi mai amintesc subiectul acestei confruntări, însă vă asigur că sunt dese prilejurile în care nu suntem pe aceeași linie și gândul nostru alunecă la această raportare.

Cred că am folosit cam multe cuvinte, dar sper că m-am făcut înțeles. Ce cuvânt aveți pentru mine, ori pentru Andreea, ori pentru amândoi?

Cu mult respect,
Andrei