Speranţă. Da, speranţă, pentru că nu am pierdut-o încă. Curaj am primit din nou, chiar acum, când întâmplător am intrat pe această pagină. Măicuţă, ce sfaturi îmi daţi pentru cele ce vă voi spune acum? Sora mea a decedat acum aproape şapte ani. A avut o fiică, Teodora, care a fost crescută de bunica din partea mamei aproape trei ani (de la doi ani). Atunci tatăl a luat fetiţa, dar brusc, condiţionând rămânerea ei în grija bunicii doar dacă aceasta urma să dea casa fetiţei, pentru că "el poate se va recăsători şi va avea un copil şi atunci..." (acestea sunt cuvintele lui). Mama mea ar fi acceptat acest lucru, dar a aflat că tatăl fetiţei avea de gând să vândă casa. Acesta cred că ar fi motivul pentru care nu mai avem voie să vedem fetiţa, nici eu, nici mama. S-a recăsătorit, are un copil, dar toate încercările noastre de a putea vedea fetiţa nu au reuşit. Fetiţa este frumoasă, dar tristă, după cum spun cei ce o văd. Povestea e lungă... Am uitat să vă spun că cumnatul meu a fost preot ortodox, doctor în teologie, dar acum un an a fost caterisit. Frecventează acum biserica greco-catolică. Îmi pare rău să o spun şi ştiu că nu este bine "să-l vorbeşti" pe preot, dar nu merită să mai poarte haina preoţească. Eu nu mai am ce să fac, decât să mă rog lui Dumnezeu să-i dea înţelepciune şi să-i înmoaie sufletul. Dacă mă puteţi ajuta cu sfaturi, vă mulţumesc din suflet.
Măicuţă, roagă-te pentru mine!

Luciana