Seminarul iertării continuă să fie pentru mine o lucrare tainică, grea, dar frumoasă și plină de sens. O lucrare dăruitoare de sens. Am învățat să îmi definesc stările, comportamentele, ba chiar mai mult, să reușesc să mi le explic, să ies din ceața lor, din strâmtoarea lor.

Am învățat să dau nume rănilor din sufletul meu și să le caut rădăcina. O rădăcină care e atât de puternic însămânțată în suflet și lipită de tot ce poți însemna ca om.

Realizezi că nu ești rănile tale, nu ești gândurile tale, nu ești nici ceea ce alții au însămânțat în tine, ci ești pur și simplu un om, o creație. Și ești liber. Un om liber.

Seminarul arată că ceea ce vrea Iisus de la tine e să fii liber. Dumnezeu te invită să te privești real, sincer, fără să fii influențat de anumite tipare, fără să te controleze anumite moșteniri ce le primești fără să fii conștient de ele.

Ne dăm seama că tindem mereu să urmăm aceeași schemă ce ne conduce spre durere. Realizăm că ne place durerea și că suntem dependenți de ea. Iartă asta! Cum să ierți asta? Cum să te gândești că asta poate fi iertat, când nu știi de unde să începi, cu ce și cu cine. Și te simți pierdut... străin chiar și de tine.

Vei învăța să accepți. Și să dăruiești. Să dăruiești totul Celui ce este Totul. Și vei descoperi că lucrurile stau altfel, vei descoperi că lumea din tine e alta. Și va fi bine. Să ai curaj, să îndrăznești și orice ar fi, să nu te lași!

Am citit undeva că orice furtună e o sărbătoare! Poate va fi o mare furtună, poate va face ravagii... foarte bine! Va fi un nou început, va fi un real motiv de a face curățenie în cămara sufletului și vei fi într-o continuă sărbătoare.

Lia