O uimire legată de M.: înainte să mergem la analize (eu, soțul meu și ea), am pus-o în temă cu ce urma să se întâmple. Mi s-a părut că a înțeles, încât să nu plângă până la momentul analizei. Pe drum am sfătuit-o să stea relaxată ca în scaunul pentru mașină, apoi am pus-o să aleagă cine să facă prima dintre noi două analize. M-a ales pe mine. I-am spus să fie atentă cum reacționez eu. Am ajuns la destinație, zis și făcut... I-am spus că sunt relaxată pe scaun și mă gândesc la ceva frumos, apoi a venit rândul ei... Cât de liniștită a stat (analize, exudat nazal și faringian). Se pare că se poate, dar e nevoie de multă rugăciune...