Dragă Maică,

De ceva vreme, ești mult mai prezentă în gândurile și în sufletul meu, dar astăzi a fost o zi specială.

M-am gândit de mult, dacă tot nu am îndrăznit să cer o zi de concediu (de bolnavă ce sunt - și nu fizic), să fac o colivă... Nimic nou, că am mai făcut.

Ei, dar dintr-odată, astăzi m-a cuprins o melancolie, cu durere, cu unele gânduri, cu nici nu știu ce, iar în momentul în care am văzut pe Facebook deja postările despre cum a trecut un an, am început să plâng, așa dintr-odată, la birou fiind, am fost cuprinsă de durere și de lacrimi - de dor, dor de tine, de tabere, de lucrul cu tine, de răspunsurile pline de dragoste, de o îmbrățișare plină de sens și de profunzime.

Și uite așa mi-am dat seama că, așa cum ne spuneai, încă suntem bolnavi. Iar eu mai am mult de lucrat până să vindec această durere după plecarea ta, care mi-ai fost mai mult ca o soră, alături de multe altele. Și doar atât a mai rămas - eu să fac o colivă și o rugăciune, să lucrez și să trimit pentru că răspunsurile vin, să Îi dau Domnului durerea și să am răbdare până văd lucrarea Lui cu mine.

Cu dorul unei îmbrățișări, cu lacrimi și nădejde,
Raluca