În Biserica primară se lua foarte în serios treaba asta. Dacă nu te împărtăşeai ţi se spunea: ”Ieşi afară!” M-am gândit o dată, acolo unde sunt rânduit în Italia, ca în Duminica Înfricoşatei Judecăţi să fac ceva și să zic: ”Treceţi de-a dreapta cei care vă împărtăşiţi și de-a stânga cei care nu vă împărtăşiţi. Să vedem cum vă simţiţi. Nu vă fac nimic pentru că, din fericire, nu trag concluziile finale ca Domnul și nu vă dau afară din Rai și din Iad, stau acolo în biserică.” Ce bine ar fi să răspundem, să împlinim această poruncă mântuitoare: ”Luaţi și mâncaţi! Beţi dintru acesta toţi spre iertarea păcatelor” dacă tot ne plângem atâta de păcate și ne credem atât de păcătoşi și de legaţi de nu ştiu ce. Ce bine ar fi să ne dăm seama! Ce trebuie să facem? Să împlinim porunca. Vrem să rămânem în Rai? Împlinim porunca. Dacă nu împlinim porunca, măcar să ne străduim, să ne smerim, măcar să nu fim nepăsători pentru că Sfântul Ioan Gură de Aur spune că cel care face aceasta este un indolent și un neruşinat. Pentru că dacă te duci la o nuntă și nu mănânci la masă, cum e? Dacă eu aș veni la nunta fiicei sau a fiului dumneavoastră, cum vi s-ar părea dacă eu aș zice: ”Ştiţi, mulțumesc foarte mult dar eu nu mănânc!” Și dacă vă spun că ţin regim tot nu vă cade bine dacă nu gust nimic. Sau dacă dumneavoastră doamnele, gospodinele mai ales, preotesele, v-aţi pregătit acasă, v-aţi chinuit cu pregătirile ştiind că vine episcopul și dacă eu nu gust nimic, cum vă cade? Dacă copilul dumneavoastră nu gustă din prăjitura sau mâncarea pe care aţi pregătit-o, nu vă cade bine.
Domnul Dumnezeu ne pune Însuşi Trupul și Sângele Lui care este pomenire ca ”de fiecare dată când veţi mânca pâinea aceasta și veţi bea paharul acesta, moartea Mea o veţi vesti până ce voi veni”. ”Moartea Mea veţi vesti, Învierea Mea veţi mărturisi”, spune Sfântul Vasile cel Mare în Liturghia lui. ”Faceţi aceasta întru pomenirea mea”. Asta se întâmplă, asta fac creştinii încă de la începutul veacurilor și noi am ajuns astăzi să venim la Liturghie și la biserică pur și simplu aşa, în virtutea inerţiei de duminică dimineaţa. Și nici nu ne dăm seama că e cel mai mare eveniment de la care am putea să tragem tot folosul. Și asta vrea Dumnezeu, să trageţi fiecare folos maxim.
Dacă nu am fost conştienţi până acum, măcar să ne smerim și să zicem: ”Doamne, iartă-ne că nici nu ne-am dat seama că se pune problema aşa și poate că, la rândul nostru, văzând pe alţii că fac ceea ce Tu ne-ai pus să facem, adică se împărtăşesc, i-am mai și judecat prea aspru și am mai tras și concluzii de genul: Ăsta se împărtăşeşte cam des”. De parcă soarele răsare des dacă răsare o dată pe zi. La Micul Prinţ răsărea des. Răsărea de 24 de ori pe planeta Micului Prinț (cartea lui Saint Exupery). Dar dacă soarele răsare o dată și răsăritul acela este unic atunci și Dumnezeiasca Liturghie este unică, nu-i cea de duminica trecută și nici măcar cea de ieri. Și-atunci trebuie să ne dăm seama că noi avem o şansă cu totul și cu totul deosebită, nu să stăm la masă cu preşedintele sau cu primul ministru sau cu împăratul sau cu nu ştiu cine, ci să stăm la masă cu Însuşi Dumnezeu care ne pune de-a dreapta Lui. De-asta dumneavoastră veniţi din stânga, că vă judecaţi nevrednici dar Domnul vă trece de-a dreapta.
În condiţiile acestea, iubiţi fraţi, problema nu se pune de soroace care n-au existat și nu există în tradiţia nici canonică, nici patristică, s-o ştiţi de la mine. Măsura este cea pe care v-am dat-o. În fiecare duminică dacă nu eşti serios și nu iei în serios porunca, ar trebui în mod normal să ieşi. Măsura este cel mai rar la trei săptămâni. Cu celelalte soroace ştiţi cum au făcut? Au lăsat tot mai jos ștacheta adică: ”Iubiţi fraţi, dacă nu puteţi să săriţi la doi metri, săriţi la 1,5 metri.” Până la urmă măsura și ștacheta la care iei nota 10 la săritura în înălţime este de 5 cm. Toată lumea să ia nota 10! Și până la urmă nici nu mai sărim, de ce să mai sărim, că e ridicol! Dacă însă noi luăm în serios lucrurile, într-adevăr ne vom bucura. Aici nu mai e vorba de soroace ci e vorba de faptul că eu mă situez serios și matur și mă judec pe mine. Cum? Să încercăm să înţelegem cum e cu vrednicia.
Care-i problema vredniciei? Ce l-a făcut pe Adam vrednic sau nevrednic? Faptul că a păcătuit sau faptul că nu și-a asumat? Credeţi că dacă-i zicea lui Dumnezeu: ”Iartă-mă, Doamne” oare ce făcea Dumnezeu cu el? Altceva decât să-l ierte, ce putea să facă? Pentru că Dumnezeu este Iertare, Dumnezeu nu are iertare cum avem noi, nu are răbdare ci este Răbdare, Dumnezeu nu are iubire, El este Iubire. Și El nu ne cere nouă să avem răbdare ci să ne împărtăşim din Răbdarea Lui: ”Doamne, dă-mi răbdare, dă-mi de la Tine pentru că Tu eşti Răbdare, dă-mi Dragoste, dă-mi Iertare”. Dumnezeu nu aşteaptă altceva decât să-și manifeste Dragostea ca o mamă care, atunci când copilul îi cere iertare, îl ia în braţe și îl sărută. Deci, problema este să învăţăm să asumăm, nu să căutăm justificări deoarece orice justificare, în mod indirect, Îl pune pe Dumnezeu la zid, Îl acuză pe Dumnezeu și ne îndreptăţeşte pe noi. Să ne acuzăm pe noi și, indirect, Îl îndreptăţim pe Dumnezeu. Îndreptăţindu-L pe Dumnezeu, ce poate să zică Dumnezeu când Îi cerem iertare? Decât: ”Să fii iertat!”. Și această asumare face că nu suntem daţi afară din Rai, că nu suntem daţi afară din Biserică. Și cu adevărat vom deveni mădulare vii și vom regăsi conştiinţa aceea că Biserica este adunarea acestor fraţi care vin și se judecă realist cu Dumnezeu, zicând: ”Doamne, nu sunt vrednic să intri sub acoperământul casei sufletului meu!”, și cum a zis Petru: ”Ieși de la mine, Doamne, că sunt păcătos!”. Dar dacă Tu mă îndemni, Doamne, dacă Tu îmi spui: ”Fă aceasta și vei fi viu!”, dacă zicem ”Apropiaţi-vă!” eu cred că preoţii noştri și arhiereii nu se joacă de-a cuvintele.
Este lucrul pe care-l socotesc cel mai important și pentru aceasta mi-am permis să vă vorbesc atât de franc - cum vorbesc de obicei de fapt - aceasta o fac și acolo unde sunt rânduit să fiu. Eu îmi iau riscul de a vă fi spus ceea ce v-am spus, în această Duminică a Înfricoşatei Judecăţi, ca să poată fi înţeles ceva mai multişor. Sper că, dacă nu v-am scos din ceață, măcar să nu fi îndesit ceața în care vă aflaţi și dacă este o rază de lumină în această ceață, m-aș bucura foarte mult.