De Paști, lumina se strecoară lin

printre mugurii plesniți de fericire și de dor,

o vezi mângâindu-i dulce, licurind printre ramuri,

La clopotele celei de-a doua Învieri

văzduhul izbucnește de lumină lină – amețitoare lumină –,

Via plânge cu lacrimi însorite aceeași lumină,

încât îți spui că nu pot fi decât lacrimi de fericire.

Lumina surâde printre ramurile lipite de azurul cerului,

coboară blând pe streșini picurând roua aurie

a dimineților târzii ale lunii Nisan...

Lumina cade glorioasă peste atâtea primăveri pascale –

În crucile deschise larg ale liliacului

Lumina, dulcea lumină, e atât de prezentă,

încât a devenit ipostatică.