Privind  de la stânga spre dreapta
Soarele răsărind
Rareori văd petalele-i oprindu-se
Asupra chipului meu – anii
l-au drămuit cu bucuriile;
scoarța terestră –o infimă planetă a
Universului, își rotește axa mereu spre
Răsărit…

Diminețile, pline de așteptare, cuprind
Luna în sărutări necuprinse, lăsând aceleași
amprente: așteptare și dor…
Acolo, în incandescenta ardere de tot –
strălucitoare și însetată ardere,
copilul din mine strigă:
te caut în florile primăverii, ghioceii
săgetându-mă;
te caut în parfumul iasomiei, petalele ei
gâdilindu-mi papilarele;
te caut în laptele păpădiei și-mi ostoiesc
foamea cu dulceața-i amăruie;
te caut în coroana plină de semințe a
Florii-Soarelui și-aprind
Nestinsa candelă a vieții;
Te caut în ascuțitele petale a Daliei și-a
Crizantemei – Universul meu  acum și
Te aflu, în sfârșit, în fagurele de gheață
de la streașina casei…

…infim, universul mi-e trecător.