Nu am să-ţi spun
că te-am visat azi-noapte
şi trăiam o minune,
nu era nevoie să te privesc,
ba dimpotrivă,
puteam sta cu capul întors spre peretele alb
ca să rămâi lângă mine,
ba chiar,
ai rămas lângă mine, atât de lângă mine
încât îţi puteam auzi 
gravitatea hainelor şi nemişcarea ta,
acum mă întreb
cum puteai să stai atât de nemişcat şi totuşi
să-ţi păstrezi echilibru.
Privindu-mă?
Nu am să-ţi spun
că am visat pe la ora cinci,
pacea
era atât de apăsătoare
încât îmi trăgea sufletul înspre genunchi,
cum să te fac să înţelegi?
Ca atunci când eram mică şi purtam 
ghiozdanul
pe un singur umăr, 
după câteva minute îl simţeam
trăgându-mi umărul în jos,
doar că acum era sufletul.
Nici nu ştiu cum am putut păşi cu genunchii împovăraţi de atâta suflet.
Când m-ai luat pe după braţul tău
am crezut că toată fiinţa mea plecase din inimă, 
şi se risipise 
în jurul coloanei vertebrale,
dar fiinţa mea delira nestăpânită mai jos de inimă,
mai jos de mine, 
mai jos de unde putea ajunge braţul tău, 
ca s-o ia pe după el.
Atunci nu am înţeles de ce simţeam pacea
atât de apăsătoare,
nu era ca în zilele când cineva îmi lua ghiozdanul de pe umăr
şi brusc
umărul meu se ridica mai sus de inimă.
Dacă ţi-aş fi spus 
că mi-s genunchii plini de suflet, 
ţi-ai fi trecut braţul pe după ei ?
Nu am să-ţi spun
că am visat în zori,
bucuria
stătea lângă mine pe un scaun de nu-ştiu-ce culoare,
al nu-ştiu câtelea scaun,
dintr-un şir lung,
numai noi stăteam pe acel şir 
până când s-a ridicat şi nu a mai vrut să mă mai lase
să privesc albul de pe perete,
mi-a propus să mergem să vedem ceva ce nu avea pereţi,
unde nu puteam sta cu genunchii adunaţi,
undeva unde să mi se dezmorţească sufletul,
sau să mergem să nu vedem nimic,
am refuzat sub pretextul 
că, dacă atunci când mă voi întoarce
albul va fi mai alb?
Se uita în ochii mei, gesticulând poate neînţeles de lent,
până m-a făcut să înţeleg
că aproape de fiinţa mea, strânsă toată lângă genunchi,
albul se poate face mai alb.
Dacă aş fi privit mâinile-mi albe,
mi-ai fi spus că s-a aşternut ninsoarea în ochii mei?
Nu am să-ţi spun nimic,
căci poate 
într-o după-masă ai să ai genunchii strânşi în braţe
şi atunci am să-ţi explic cu gesturi
obişnuit de grăbite că pentru a se aşterne ninsoarea în ochii tăi
trebuie să ai deasupra, cerul.