De strajă, vulcani noroioşi să nu acopere pământul,
Andrei, Sfântul mucenic, calea  ’nainte pregăteşte
Cu  osanale şi icos-uri – un fel de metereze
Ţara s-o apere de pândă haină...

Copiii, dis-de-dimineaţă primeniţi de însăşi
Sfântul, culeg în palme primii fulgi;
Lăcrimează faţa-le  cu rouă neîntinată
Şi intră-n jocul nefiresc de simplu…

Cerul, veghind preasfânt pământ al României
Îşi pune ochelari,  mai bine să zărească
Obrazul plâns şi palmele crăpate  ale
Bătrânilor goruni şi clanţa uşilor demult stricate…

Sub sticla crăpată, pe-o masă mâncată de carii
Doi ochi trişti dar plini de speranţă  spune
Bietului: nu plânge! Ce-a mai rămas din ceea
Cea rămas, e scris în Lege să rămână!...

Ţara să apere de ochelari  ’nnegriţi de fum,
   Andrei, o stâncă de fecior, Drapelul Tricolor pe
Umeri poartă; ochii săi, oglindă nouă, cu visuri netrăite
   Cerul înstelat coboară căci astăzi  se deschide…