Nimeni nu-mi poate cunoaște tristețea

Cu atât mai mult să o alunge

Nimeni nu poate pătrunde

În sufletul încuiat și amar ca fierea

    M-am săturat de încercări stângace

    M-am plictisit de al meu destin

    Vreau să-mi creez tărâm de pace

    Cu drumul neted fără spini

Nu mai suport melancolia

Ce numai în vise mă împresoară

De-aș putea să o destram ca pe o sfoară

Să piară... să piară....!

    Sorbesc din am a mea cafea

    Ca supărarea să-mi descarc

    M-am săturat.M-am săturat

    De griul ca un plumb creat de păcat

Am petrecut anii mei de viață

Și clipe fără rost au fost

O!ce prost am fost

Că nu m-am bucurat de viață

     Cu chipul trist și încruntat

     Trecut-am eu prin anii vieții

     Gândind că totul e păcat

     Și că pe El am supărat

Timp petrecut și fără rost

Și fără amintiri frumoase

Tot singur și nesănătos

Rămâne sufletul în mare!