Ars ne taie durerea prin al trupului lut,
Înrobind bucuria de nor şi lumină!
Coasă-i frica haină cu zâmbetu-i slut
Când simţim cum puterea din noi se termină.

Strâns învăluie neamul păcatul cel greu,
Sângerând cu putere în cei care vin.
Iară vechiul ce-l ducem, povară-i mereu
Şi-n paharul cel ştirb adunăm nou venin.

Înlăuntru surpaţi alergăm de istov,
Flămânzind, însetând dup-o clipă de bine,
Istoviţi ne rugăm, suntem toţi bietul Iov,
Aşezaţi pe gunoiul prăbuşirii depline.

Şi atunci, în adânc se aprinde-o lumină,
Licărind o speranţă într-o noapte de rău,
Ochii-albaştri din suflet se spală de tină,
Pod de aur zidind peste focul din hău.

Lin se mângâie suflet şi se varsă căldură
Peste-un iad răvăşit în furtuni de durere,
Râu de milă se varsă-n pustiul de zgură
Şi e inima glasul ce viaţa cu plânset o cere.

Înfloreşte sfinţenia în deşertul uscat,
În minune vărsată, rouă-lacrimi pe lume;
Blând se cântă ectenia în pământ neumblat,
Pentru-al Eghinei Sfânt, cel cu dulcele nume.

Este atâta de bine sub a ta sfântă mână,
Şi-i atâta odihnă în privirea ta sfântă!
Se preschimbă otrava care-n noi se adună
Într-o mare curată şi în dor care cântă.

Te iubim cu rănire, Sfântul nostru părinte,
De nădejde ne umple, de durere ne spală,
Întăreşte-ne-n suflet, fă-ne buni ca-nainte,
Ne ridică-n credinţă, din urâta de boală.

Adunându-ne-n casa ce durerea-o primeşte
Tu împrăştie pace peste cei necăjiţi.
Te rugăm, pune-ţi palma peste rana ce creşte,
Ne alină durerea şi ne fă fericiţi!

Dă-ne-o parte din rai în al inimii loc,
Tu, cel drag lui Hristos - Domnul nostru Cel bun,
Pune-n noi vindecare, arde răul cu foc,
Sfânt prietenul nostru, varsă-ţi mila acum!