Olariu Elena
Ieri, când să culeg primul ghiocel din
grădina-Ți,
buzele mi-au fosr sărutate – pe furiș,
cu roua-Ți…
am cules cu grijă, să nu se piardă nici o
picătură; însetată, am sorbit apoi cu nesaț
licoarea oblăduitoare sufletului meu…
degetele, pline de rouă și nectar, s-au albit:
urmele de rană, sângerânde, sunt bălsămate –
tinctura aceasta nimeni putând-o culege,
nimeni putând-o avea…
„cu grijă” mi-ai zis să culeg: „esenţa în
vase mici se păstrează!...”
în vreme ce alţii le-aruncă, fiind cele din urmă,
Tu, Doamne, le aduni și păstrezi
Roua de aur…