Sfânta Evanghelie după Ioan 14, 23:

„Iisus a răspuns şi i-a zis: Dacă Mă iubeşte cineva, va păzi cuvântul Meu, şi Tatăl Meu îl va iubi, şi vom veni la el şi vom face locaş la el.”

Iubite copil,

Era într-o noapte
Când a venit la mine Dumnezeu.
N-au fost îngeri, n-am auzit şoapte,
Eram singur cu mine. Eram numai eu.
Simţirea sta trează şi aprins se zbătea;
Val ridica un gând frământat, în inima mea.
Mintea mi-era clară, spre sine ţintită,
Gata să taie, sabie dreaptă, îndoit ascuţită.
Sintetizam; ştiinţele-s toate perfect stăpânite,
Rezultate au clare, repetabile, obiectiv dovedite;
Le pipăim şi se leagă, logice sunt, adevărate,
Dumnezeul creştinilor e greu de-nţeles şi e mult prea departe.
Evoluţia-i raţională, verificată de urme şi fapte exacte,
Nu se-mpacă cu Facerea Bibliei. Să fie acolo eresuri deşarte?!
Lumea se demonstrează-n materie precis, raţional,
Putere stă-n om şi-n ştiinţă, fără de nici un hotar.
Deci, dacă accept adevărul în datele clare, în evidenţele reci,
Cele ce-s scrise în Biblie, eresuri se cheamă, iluzii şi-s seci.
Ori accept adevărul în legități găsit, riguros validate,
Ori zic amăgit că am suflet şi mă adorm cu poveşti mai departe!
Ambele nu-ncap împreună, chiar dacă şi oricum aş vrea,
Onest, trebuie odată s-aleg, dintre acestea două ceva!
Trebuie s-aleg dintre cele două ceva!
„Dar dacă nu-i chiar aşa?” mi-a coborât în minte limpede val, dintr-o dată
Şi-am simţit că nu eu sunt cel ce-a-ntrebat. Şi-o prezenţă în mine ciudată.
Am simţit cum mie, de-a dreptul, mi-e pusă întrebarea răspuns,
Până-n adâncul fiinţei ca de-o limpede Mare, inundat am fost şi pătruns.
De prezenţa Celui ce-a pus-o m-am simţit răscolit, adânc copleşit,
Iar din zbaterea minţii împăcat am ieşit; fără chin şi deplin lămurit.
Înseamnă că logica mea este rea, răsturnată?!
Şi-am îndreptat către lumea din jur alt fel de privire - neaşteptată;
Aşadar, dacă adevărul puternic ce-l simt este că-i viu Dumnezeu,
Mărginite-s ştiintele şi ceea ce ştim, confuz intuim şi cu greu.
..............................
Aşa mi s-a dat credinţei să-i pun începutul; De Sus!...
De ce-a cercetat Dumnezeu mintea mea de elev? …n-am răspuns.
Mă gândesc că poate aşa s-a-ndurat de bunica ce-n nopţile reci,
Atât de frumos, cu fruntea plecată, spunea Psalmul 50.