Pășesc pe drumul vieții, robit și trist mereu
Gândesc și vreau să știu ce e în jurul meu?
Ce se ascunde în spatele a tot ce eu zăresc?
Ce să urăsc în lume, dar ce să mai iubesc?
Atât de multe lucruri alături se ivesc
Și vin mereu spre mine valuri mii și mii
Ispitele vieții zâmbesc spre noi, copii
Ai Domnului nu ai lumii suntem pentru mereu
De ce uităm noi zilnic pe bunul Dumnezeu?
Stau trist și-nchipui lumea cu gandul și cu visul
Acesta este iadul sau este paradisul?
Sunt trist, atât de singur în lumea asta mare
Și plină cu de toate dar fără alinare
Cu vise ce ne poartă pe-al vieții drum cu drag
Dar ne trezim bătrâni în asfințit și-n prag
Și plângem cu ardoare de anii ce-au trecut
Și-am vrea cu disperare s-o luăm de la-nceput
Să-i cerem vieții încă o șansă, înc-o viață
Și de se poate măcar o dimineață
În care ai Tăi Doamne să fim noi în sfârșit
Tu ne-ai lăsat lumina și parcea, dar noi nu am voit
Am vrut să știm ce-i lumea și ne-am pierdut în ea
Și liniște și suflet și viața, șansa mea,
La liniste și pace la vise împlinite
Căci ai uitat creștine că dacă este greu
E pentru că, iubite, clădești fără Dumnezeu!