Pe creste-nalte de Carpați
În țara mea, odinioară,
S-a nevoit de bunăvoie,
O Sfântă Căprioară.

Teodora, numele-i era
Și ca o rază strălucea
Când în rugăciunea ei
Cu îngerii din cer vorbea.

În pustie mulți ani s-a nevoit
Și hrană pământească nu i-a trebuit;
Din când în când măcriș mânca
Și fructe de pădure pe care le-aduna.

În peștera Sihlei mai târziu s-a adăpostit
Unde postul cel mai aspru l-a ținut;
Firimituri din Mânăstire păsările-i aduceau
Și-așa, din când în când veneau.

Candela aprinsă în inimă avea
Că de la pământ se înălța
Ca cealaltă Sfântă, Egipteanca
Când la Tatăl se ruga.

O, cerească albină, în suflet
Mierea cea duhovniceasc-ai adunat
Și cu ea la ceruri te-ai urcat.
Revarsă azi, dulceață peste noi
Când te chemăm în scârbe și nevoi.

Fără de prihană poruncile-ai păzit
Și cu ele te-ai împodobit.
La Domnul Cel din cer ai alergat
Și ca o liră sfântă I-ai cântat.

Ale tale sfinte moaște
Departe stau acum de țară și de noi.
Te-așteaptă azi Moldova
Regină Sfântă din Carpați!
Vino, ca să-i mângâi pe trudiții copilași!