Rătăcim scufundaţi în oglinda timpului,
suntem prizonieri în peștera lui Platon.
Oglinda s-a spart, iar timpul s-a împrăștiat
în mii de cioburi.
Orbecăim prin lumea
umbrelor, căutând drumul
spre lumina divină.
Zidul acela rece și gol
ne strânge, ne sufocă.
Întunericul curge prin noi.
Ridicăm mâinile spre cer,
 cerșind o rază din lumina divină.