Mă cheamă toaca la ospăț,
Eu m-am gătit în rochie neagră,
Gândind că întru albul rochilor de seară
Nimeni  un suflet negru n-o să vadă.

Și toată lumea-i invitată la ospăț,
toți veseli  s-au pornit pe-nserate la castel,
iar mirii mii de stele au aprins,
de parcă toată nunta  focul a cuprins.

Urcară toți gătiți ales pe aceeași cale,
Hipnotizați zărind castelul de lumină
Urc singură, m-acopăr eu de umbre speriată,
nimeni  să nu mă vadă trecând pe-nserate.

Înaripați sunt paznicii ce stau la poartă
Și mistic îmbrăcați întru lumini de stele
Zâmbesc la toată lumea care trece.

Doar un copil speriat, în țoale neagre,
Rămâne ascuns în umbră, frica îl ține-n loc,
Nici un arhanghel parcă nu îl vede.

Copilul plânge, se uită trist pe geam...
Cu  atâta drag mireasa  își primește invitații.
Visează la iubirea ei scăpând un gând  viclean:
Pe el o să-l alunge, ca pe un cerșetor murdar.