Nu mă pricep să-Ți mulțumesc
pentru sentința la durere,
din care astăzi deslușesc
intenția-Ți de-a-mi da putere.

Nu mă pricep să-Ți mulțumesc
de gustul vieții dulce-amar
și c-am ajuns să prețuiesc
până și zbaterea-n zadar.

Nu mă pricep să-Ți mulțumesc
că-ntotdeauna am simțit
aleanu-Ți, suflul părintesc,
de câte ori m-am rătăcit.

Nu mă pricep a-Ți mulțumi
singurătății că n-ai dat
răgaz, să poată bântui
prin sufletu-mi împovărat.

Nu mă pricep a-Ți mulțumi
pentru momentul de-mplinire
sclipind în ochii de copii
și-n lacrima de fericire.

Că bucuria de-a iubi
prea generos mi-ai dăruit,
nu mă pricep a-Ți mulțumi
că pot să-Ți mulțumesc, smerit!