În dorul meu de bucuria ce mi-o dai
mă sfâșii neștiind ce parte – a mea
Te face să Te-oprești, la mine să nu vii
Și ce din mine Te face să pleci din lumea mea.
Dar orice rup și-arunc nu pare a fi destul
Ca-n mine să rămai și eu să nu Te-alung
Se luptă două lumi în lumea mea
Și-n lupta lor distrug o lume-mi construită
Pe întuneric, în vină, neputință.
Dar fiecare pune-n mine un gram din a lor lume
Și îmi oferă-n schimbul lumii mele
Vise, iluzii, speranțe, năzuințe
Dacă în lupta lor eu mă fac parte
Și-ajut pe una sau pe alta să învingă.
În mine lumea mea se rupe,
Și două lumi se nasc în mine acum
Și cele două lumi se luptă între ele
Și nasc în mine frica, deznădejde.

Ceva în mine moare în lupta lor
Și plâng fără să știu pe care eu jelesc
Și cât sau ce din mine a murit
De doliu vrednic este oare?
Iar după-nmormântare 
eu cine am rămas?

E cineva să îmi răspundă la-ntrebare
E boală asta?
Și dacă boală este, e oare nebunie?
Ce jertfă pot să Îți aduc eu Ție, Doamne
Nebună dacă sunt.
La ce mai pot să-Ți folosesc
Când eu în loc de rugăciune... plâng.