Olariu Elena
La moară
sacii cu făină, mulți,
albi, stăteau grămădiți –
mașina-madibulă nelăsându-i
să resire praful alb...
ordinea mărimii dinainte era știută...
La moara de grâu din a tatei ogradă
boabele, încolțite anul acesta,
trudesc anemic și leagă pe banda
ușor mucegăită
făina-tărâțe: nu se alege,
e jilav –
sacii au prins mucegai...
Cândva albi de făină - pe jumătate goi,
sacii au înfundat sitele;
moara de grâu, plină de ani ,
nu mai prididește în mușcătura dinților
să prindă un colț cocoloșit
de pâine; din marmura de altădată
doar carii fără număr au rămas…
La moară, printre sughițuri de sânge,
gingiile – stăpâne acum, astupă
rugina sacilor mâncați de
carii…