Tăciunele de-aseară stins cu apa
Celuilalt potop – plânsul,
Încet, încet, își făcu loc spre
Poarta închisă încă a inimii;
Pe o firidă, în așteptare, stătea timidă
Scânteia priveghind cum altădată
Cinci din cele zece fecioare:
- să nu te stingi lumină, să nu te stingi!
Tu ești opaiţul de mâine, frământat de
Gând și ars pe zidul nelucios al vieţii…

Focul – divină lumină a arderii de tot,
Scapă de rugina tulburătoarelor puhoaie
Drum spiralat făcând spre urcușul de mâine...
 - cine nu se abate din drum, ușurându-și
Calea, lesne va ajunge obrazul să-și spele
În apa vieţii – al doilea Botez...

Tăciunele, de-aseară stins de apa celuilalt
Botez, încet, încet, se-aprinse vâlvătaie;
Primejdia morţii trecu prin însăși
Moartea vieţii pământești și din
Cenușă, mlădiţă nouă răsări:
Ca un tribun de veghe printre semeni
Să lumineze calea celui rătăcit.