Eu nu am lacrimi, pocăință,
Să plâng trecutul meu căzut.
Nici mir, nici vas de alabastru
Picioarele să-Ți ung și să sărut.      

Ea a venit cu multă umilință
Și s-a plecat smerit în fața Ta.
Iar eu, lipsită de iubire și credință
Cu greu înalț spre Tine ruga mea.

Și nu i-a fost rușine ca să plângă,
Trecutul său, prea negru de păcat.
Ci Ți-a spălat picioarele, cu lacrimi,
Le-a șters și uns cu mirul cel curat.

Iar eu străin de tot ce-i bun în lume,
Trăind nepăsător, de legea ce divină
Alerg neliniștit prin lumea asta mare
Și nu găsesc nici pace, nici odihnă.

Eu nu am lacrimi, nu am umilință
Nici dragoste, să mă întorc la Tine
Dar Tu cu milă iarăși mă primește
Îmi dă iertare, pace și mă mântuiește.