Olga Marinescu
Vârtej de rugăciune și durere,
Pierdut arar în liniști de azur - așa
Mi-a fost iubirea.
Acum parcă sunt scrum.
O altă noapte se sfârși,
Dar noua dimineață
Părea că tot nu adusese
Puterea mea de viață.
Și din adâncul disperării
Îmi răsăriși ca o minune,
Bătrâne prieten credincios,
Smerit și falnic cât un munte.
Privirea-ți blândă mă străpunge,
Mă-ngenuncheaza cu jăratec.
Aripi îmi cresc din ale tale.
Nu ești un vis calul meu alb.
ESTI VREMEA.