Zorile încet se-ngână
Cu-ntunericul grăbit,
Ca aici să nu rămână
Când soarele a răsărit.

Regina nopții a vegheat
Toate florile-n grădină,
În jur tot a parfumat,
Deși n-a fost lună plină.

Dar acum ochi-și închide
Căci prea mult s-a obosit,
Alte flori încep a râde
La soare,  când s-a ivit.

Iarba plânsă de cu seară
Toată noaptea a fost tristă,
Acum se usucă iară
Fără să ude-o batistă.

Raza blândă a soarelui
Duce lacrima de rouă,
De pe fața câmpului,
Până-n norul care plouă.

Parte din rai pe pământ,
Florile-s din zestrea Lui,
Mlădiindu-se în vânt
Se închină Domnului.