Olariu Elena
Deșărtăciune-i prietenia omului
venit la ospăț...
cum deșărtăciune este ospățul
din preaplinul hambarelor.
Continua foame a trupului roade
măruntaiele
pe dinafară, devenind osmoză
urât mirositoare...
Deșărtăciune-i înfrățirea cu banul!
Ispita alunecă printre degete ascunzându-se
în întunecate unghere,
chipul, din senin, noaptea cuprinzându-l...
Și ca ars în tălpi, aleargă nebun
să prindă dâra de lumină...
Deșărtăciune-i lăudăroasa prietenie!
Dincolo de lingușeala mimată
Fiara-și ascute colții continuu.
Când adormi pe-o ureche
taie în adâncul sufletului -
de nu știi să veghezi la liniștea sa...