Ţi-am căutat şoaptele-n adieri de vânt,
Ultimele cuvinte…
Ce le-ai aruncat spre mine,plecând…
Dar,
Am găsit doar crengi mişcate când şi când
Şi un corb deasupra lor, zburând…

Şi e atâta tăcere…

Ţi-am căutat fiinţa în mine
Deschizând o uşă ferecată de timp
Crezând că am să regăsesc
Un zâmbet şăgalnic,
Nişte priviri albastre
Si acelaşi glas,
Ce obişnuia cândva să-mi redea liniştea,
Printr-un simplu: "Te iubesc."
Am găsit în schimb,
Amintiri prăfuite,
mucegăite de lacrimi,
Bucăţi ciobite de iluzii destrămate,
De pe-un fir de aţă rupt…
Speranţe, bolnave de aşteptare,
acoperite de-o pătură ţesută de resemnare.
Visuri cu aripi frânte,
Ce sângerează şi se zbat în agonie,
în nopţile înnegrite de solitudine,
în nopţile secătuite de suferinţă.

Şi mi-e atât de dor…

Ţi-am căutat paşii
Crezând că dacă aş călca pe ei,
aceştia m-ar duce la tine…
Însă,
Astăzi nu sunt niciunde,
S-au rătăcit…
Printre frunze, pietre şi ploaie…
Astăzi,
Nu-i mai găsesc nicăieri…
Iar tu?
Vântul te-a împrăştiat,
Ploaia te-a şters…
Frunzele te-au acoperit.
Ieri, erai în tot.
Astăzi, nu te mai regăsesc în nimic.

Şi e atât de toamnă...