Viaţa e o mască sub care actorul
Timid sau perfid joacă rolul piesei –
Sala să nu rămână goală,
Scena să nu fie huiduită…
La strigătul frânt al artistului:
„caută-mă!...”, un disperat, hohotește;
unul, doi, trei, din sala plină, întorc
privirea, compătimind…
Oftează și ascultă piesa mai departe.
Artistul, cu ochii umflaţi de nesomn
își șterge lacrima ascunsă udându-și buzele:
sunt sărate. Nimeni nu-i vede plânsul;
nimeni nu-i acuză ieșirea;
cine să știe că rolul se identifică cu
persoana?...
„caută-mă!” este finalul tragi-comediei.
Într-un puseu de căldură, ardoare, spasm
și dorinţă, fruntea artistului se răcește;
Masca-i fu dată jos…
Într-o sală de spectacol, căutând esenţa
Vieţii, un artist sucombă…