Să suferi, prietene, încet,
Și să împarți din suferință
Acelor ce mai au credință
Măcar atât: de-un tabiet -
Să suferi, prietene, voios –
Pe cât sunt vremurile toate
Mai demodate de păcate,
Pe-atât să suferi mai frumos –
Să suferi, prietene, umil –
Căci nu ai suferit vreodată
Cât Cel ce ține lumea toată
Pe suferința-I de copil –
Să suferi, prietene, curat –
Și s-o aprinzi ca pe-o cățuie
Pe lumea care veșnic suie
Spre bezna tihnei, în păcat –
Să suferi și în duh, și-n trup –
Căci e firesc să rupi din mine,
Să îmi faci rău, ca să-ți faci bine,
Și eu, din ființa ta, să rup –
Să suferi, prietene, enorm!
Ca să te bucure o rază,
Un fir de iarbă, o amiază,
Sau pacea celor care dorm –
Să suferi, prietene; pe nuferi
Să ții întreaga lumii vină!
Așa se calcă: pe Lumină!
Și-așa se cade ei: să suferi!
Salut! Credința să te țină!
Așa se cade
Jianu Liviu-Florian