Dragă Maică,
Am citit cu atenţie Sesiunea a doua și m-a nedumerit următoarea propoziţie: „Putem ierta și să nu uităm.”
Ideea nu este că prin iertare să ştergi din tine acea experienţă, să o faci uitată?
Nu e un act de nobleţe care aboleşte totul și după care se porneşte totul de la zero? E ca și cum Dumnezeu, după Spovedanie ne-ar spune: Bine, îți iert toate păcatele, dar de uitat nu le voi uita.
Cu drag, I.
Copila mea iubită
Numai trăirea iertării aşa cum o face Dumnezeu ne va arăta cu adevărat, cum „vine asta”! Acum încearcă numai să-L auzi pe Domnul spunând, după Spovedanie:
„Bine, copil iubit, acum, păcatele tale sunt la Mine, le-am ridicat și le păstrez în memoria Mea iubitoare pentru că numai Acolo sunt în siguranţă. Nimeni nu poate şterge ce ai făcut, pentru că faptele tale sunt chiar viaţa ta și nimeni nu poate lua ce am dat Eu! Dar iertarea Mea te eliberează de „zapisul” păcatelor, adică de dreptul pe care-l avea asupra sufletului tău cel ce te-a ispitit spre păcat, urâtorul de oameni, diavolul. Acum nici el, și nici altcineva în afară de Mine și de tine, nu mai are cale la păcatele tale spovedite, pentru că sunt ascunse în taina iubirii Mele veşnice. El, pârâşul și acuzatorul, te ţinea legată cu vina pentru păcatele tale, iar acum nu mai are ce arăta la judecată. Acum, sluga Mea te-a dezlegat și ţi-a oferit iertarea Mea. Amintindu-ţi faptele de care îţi era ruşine și frică, vei simţi doar cât de mult te iubesc și te vei bucura cu Bucuria Mea! Și, spune și fraţilor tăi aflaţi pe Cale să înveţe de la Mine iertarea și să nu mai țină minte, adică în mintea lor de om care judecă și osândeşte, niciun rău pe care l-au îndurat sau săvârşit, ci să Mi-l ofere ca să-l ridic aşa cum am făgăduit!”
Vezi tu, copil iubit, taina pocăinţei tocmai asta este: răsturnarea minții, înnoirea ei, privirea răului ca pe un parazit de care trebuie să ne curăţim sufletul și viaţa pentru a nu mai osândi pe nimeni, pentru a învăţa să primim mila lui Dumnezeu pentru noi și pentru aproapele și cu ea, și în ea, să iubim aşa cum ne iubeşte El, după porunca sfântă.
Îţi dai seama, ce înseamnă să-ţi aminteşti fapta cuiva și să nu-l mai consideri vinovat? Să nu mai vrei dreptate? Abia atunci acela se va simţi iubit. Dacă doar ai uitat, se va teme mereu că s-ar putea să-ţi aminteşti într-o zi și să reînceapă lanţul răzbunării sau acuzării.
Apoi, copil drag, cine ar fi mulţumit să fie amputat și redus la zero, de câte ori greşeşte și este iertat. Ce mai rămâne din noi, cei atât de greșelnici?
Să dea Domnul să fi reuşit să-ţi comunic ce aveam în inima mea pentru tine acum.
Cu drag și preţuire, și încredere,
M. Siluana