Doamne ajută!
Caut de mult răspunsul și când cred că l-am aflat, iar vine incertitudinea. În momentul în care a trebuit să aleg o facultate am cumpănit între Regie-film și Teologie. Am socotit că la Teologie voi putea fi mai aproape de Dumnezeu și voi lucra mai desăvârșit voia Sa, evitând pericolul de a cădea pradă ispitelor din culisele filmului. Nu am intrat la Pastorală și un an de zile m-am tot frământat, întrebându-mă care este rostul meu, care este lucrarea mea - și am simțit atunci în inimă că asistența socială este chemarea mea, că aici mă pot smeri, pot fi aproape de cei suferinzi și pot face lucruri cu adevărat folositoare. Cu ajutorul lui Dumnezeu am intrat la Teologie-Asistență Socială, m-am angajat în domeniu, lucrând cu copii cu deficiențe mintale severe și polihandicapuri asociate. Era minunat, făceam tot felul de activități care mai de care, am realizat până și un film cu acei copii - dar partea financiară lasă de dorit, am intrat în datorii și, cu întrebarea duhovnicului, am schimbat total domeniul de activitate. Motivul? Mai întâi răspunderea față de familie. Nu am înțeles de ce Dumnezeu nu a făcut să-mi crească puțin salariul, era suficient. Dacă ar fi vrut, ar fi putut. Cu inima îndoită, frântă de durere, cu gândul la copii și la suferințele, lor am acceptat noua provocare - consolându-mă cu ideea că poate trebuie să învăț ceva, că poate Dumnezeu vrea să-mi arate anumite lucruri și să mă formeze pentru alte "misiuni". Mi-am făcut și auto critică și mi-am spus că în noul mediu - groaznic din toate punctele de vedere - trebuie să învăț să fiu cu Dumnezeu. Mi-am zi că poate asistența socială era un surogat pentru mine care mă făcea să mă simt bine și nu puneam pe primul plan poruncile. Mi-am zis că oriunde te poți mântui și că treaba mea este să fac voia Domnului, nu să realizez lucruri mărețe dar nu merge, nu îmi este bine.

La noul loc de muncă sunt foarte apreciat, plătit bine, am recunoaștere, am poziție, am putere de influență, dezvoltare profesională, diversitate, mașină, telefon... tot ce poate vrea un om de la un job. Da' nu merge, sunt trei ani de când suspin în inima mea și nu îmi găsesc împlinirea în ceea ce fac.

Am început de curând o colaborare cu o Arhiepiscopia, dar lucrurile sunt foarte întortocheate, este unu' mai șef ca altu', lipsiți de viziune, preocupați de ce le iese, mai mult decât de ce putem face, este un haos total.

Credeam că voi găsi oameni adunați în Numele Domnului și că este și El acolo, dar am avut parte de mare tulburare.

Acum sunt mai derutat ca înainte, mai confuz și mai nedumirit.

Sunt însă foarte, foarte, foarte obosit, am mare nevoie de o pauză, dar nu pot să o iau. Nu știu cum să mai procedez, toate le-am făcut din încredințarea duhovnicului dar... tot ce știu este că înainte (când lucram cu copiii) puteam spune seara "ale Tale dintru ale Tale", puteam adormi în brațele Domnului, încredințându-I osteneala zilei, acum... am nevoie de un semn. Nu am cerut niciodată semne, vreau să-L iubesc pur și simplu, dar nu mă mai pot aduna, nu-mi găsesc drumul și sunt obosit.

Iertați și binecuvântați,

Nicolae