Dacă bănuiala nu ar fi un păcat, aş primi gândul că eşti sau te pregăteşti să devii călugăr, pentru că numai pe la noi pe la monahi mândria se piteşte în cuvinţelul "păcătos" pus cu smerenie lângă sau în loc de numele dăruit nouă la tundere... Dar pentru că e păcat, nu voi răspunde ca unui cuvios, ci ca unui frate mai mare în Domnul.

Aşadar, iubitul meu frate, îţi mulţumesc pentru mustrare şi îndemn şi cu adevărat le primesc cu drag şi-ţi voi răspunde la dragoste prin cele ce urmează.

Mai întâi te asigur că şi eu sunt uimită de amploarea acestui tam-tam! Cred că are căutare pentru că are rostul de a atrage atenţia celor care nu au încă urechi de auzit! Eu ştiu, din propria mea surzenie, că uneori, Îl putem auzi pe Domnul prin cele mai neaşteptate şi chiar năstruşnice mesaje! Şi eu pe aceştia sunt trimisă să-i slujesc!

Apoi, îţi mărturisesc deschis că eu cred că Dumnezeu îngăduie chiar acest tam-tam! Să mă crezi, frate drag, că Domnul îngăduie şi chiar binecuvântează acest lucru, din motive numai de El ştiute. Că altfel, cum ar fi fost posibil? Ia, întreabă-te şi frăţia ta, cum mă întreb şi eu ori de câte ori am vreme sau când mă cuprinde spaima: cum e posibil ca o femeie, şi mai ales una ca asta, să primească binecuvântare să facă ce face? Şi cred că Domnul îţi va răspunde şi te va îndemna să te rogi şi pentru mine, pentru că, adevărat nu mici sunt pericolele care mă pândesc!

În privinţa mândriei, recunosc şi mărturisesc, fratele meu, că nu am cum să am grijă! Din cauza unei inteligenţe ceva mai răsărită din comun, nu numai că orice aş face fac bine şi interesant, dar sunt capabilă să găsesc forme de falsă smerenie mult mai subtile decât să pun sau să spun "păcătoasa" înaintea Siluanei! Nimic de făcut! Eu nu pot face nimic. De aceea m-am încredinţat şi mă încredinţez cu totul şi cu totul milostivirii lui Dumnezeu, Care m-a şi pregătit cu grijă pentru această expunere. Mai întâi, El m-a lăsat multă vreme la mintea mea şi a îngăduit să fac multe rele cu darurile mele. Atât de multe şi atât de rele încât atunci când m-a primit în mila Lui, atunci când m-a iertat şi am putut gusta cât de Bun este El, nu mai aveam cum să mă mândresc cu darurile mele. Pe toate le-am folosit rău! Eu am fost în iad, omule al lui Dumnezeu! Şi de acolo nu am ieşit eu, cu ale mele, ci de acolo m-a scos Domnul doar din milă! În El este nădejdea mea şi păcatul meu înaintea mea fiind pururea, îndrăznesc să-L las să lucreze cu mine şi prin mine aşa cum va binevoi, păzindu-mă prin Părintele meu Duhovnic şi Păstorul rânduit de El, în Sfânta Sa Biserică. Eu doar să nu ascund nimic cu bună ştiinţă. Iar de cele ascunse ale mele ne va curaţi Domnul cu mila Lui, aşa cum cerem cu nădejde în fiecare Sfântă Liturghie şi în fiecare rugăciune! Să credem că El, Domnul, are, cum mi-a spus cândva Părintele Duhovnic, "ac şi de cojocul meu" dacă mă voi încredinţa în mâinile Lui! Iertaţi-mă şi rugaţi-vă şi pentru mine!

Cu dragoste şi recunoştinţă,

Monahia Siluana