Pentru A.E.
Domnul şi Măicuţa Domnului să o mângâie şi să îi dea nădejde! Bănuiesc că rana pe care a îngăduit-o Domnul să fie, e ca să nască ceva ce nu s-ar fi văzut "cu ochiul liber". Un dar, care fără "trudă" nu poate fi descoperit, deşi e dar. E ca şi cum ai vrea să cânţi la vioară, dar până atunci, ca să descoperi că ai acest dar de violonist, trebuie să suporţi durerea de la degete din cauza coardelor, durerea când ţii mâna întinsă de la exerciţiu, durere de spate, trebuie să suporţi acest "inconfort" şi oboseală şi e nevoie de trudă. Se naşte un geniu!
Vorbind de geniu, l-am întrebat pe profesorul meu de inteligenţă artificială ce crede dânsul că înseamnă geniu, şi a zis: "Ce este geniul? Pentru mine un binecuvântat cu un dar; şi ca orice binecuvântat, crucea pe care o duce este foarte grea (aproape de cea a lui Hristos). Toţi vrem să ne îmbunătăţim, dar puţini vor şi pot să plătească preţul.". (Am luat din mail secvenţa, pentru că eu una, am fost plăcut impresionată)
În cazul acesta, preţul e durerea, pentru că s-a greşit şi... durerea pentru neputinţa ce suntem, durerea pentru golul din suflet care s-a creat făcând păcatele (care sunt doar lucruri care rănesc sufletul omului), dar această durere naşte convingerea totală că fără Dumnezeu nu putem face nimic, şi nu numai, sunt atâtea şi atâtea care se nasc, dacă nu au fost născute...
Prin inconfortul spiritual în acest caz, truda constând în exerciţiu şi creşterea duhovnicească, Dumnezeu lasă să se nască o înţelegere adâncă la care probabil nu s-a ajuns, deşi...
Sunt splendide aceste creşteri duhovniceşti şi, mai ales, revelaţiile, fiecare în parte având multe şi superbe! Atâtea realităţi, care construiesc una MARE. Ei, e posibil să fiu la ora visării, dar e superb să vezi atâtea povesti de revelaţii şi descoperiri, deşi, de multe ori e necesară şi o cădere.
Nădejde şi să ne smerim!
Sper că nu am rănit cu nimic, am vrut să spun un cuvânt de nădejde şi de tărie în lupta care o cheamă să fie geniu!
Amin
Lav