Măicuţa mea bună, îmi dau seama în fiecare zi cât de minunat este Dumnezeu şi cât de mare este rugăciunea! Sigur, rugăciunea asta "adormită" care mi se părea că nu ajunge la destinaţie.
Învăţ să iubesc şi nu doar o imagine ideală, ci un om bun şi cuminte, care mă ţine trează şi mă învaţă să lupt de când m-am îndrăgostit! Şi ce multă vreme e de atunci....

Spuneam Măicuţă de rugăciune. Mă rugam eu fără ruşine "Doamne arată-mi cum este el!" (băiatul pe care îl iubesc). Şi îmi arăta măicuţă cât e de minunat şi nu o dată, ci de fiecare dată, dar mie parcă tot nu îmi ajungea şi insistam cu rugăciunea de parcă aş fi fost oarbă şi aş fi avut nevoie de alte dovezi. Într-o zi însă am aflat că băiatul meu la care mă gândesc în fiecare zi, ştie să sufere, ştie să se jertfească şi mai ales consideră necesară prezenţa lui Dumnezeu în viaţa omului! Ştiţi cât am plâns? Mă bucuram, dar plângeam de parcă aş fi avut o mare durere! Durerea lui devenise şi durerea mea la modul cel mai trăitor cu putinţă (sau mă rog, de cât sunt eu în stare)! Plus că am mai învăţat ceva despre dragoste şi anume că nu existăm eu şi el, ci noi! Nu există durerea lui, ci durerea noastră! Şi mă gândesc că aşa ne vede şi Dumnezeu, chiar dacă nu suntem încă soţ şi soţie! Eu am încredere că se va împlini asta într-o zi, că prea ne ajută Dumnezeu, prea a crescut dragostea noastră, deşi nu suntem încă împreună! Ştiţi ce m-a mai durut? Neîncrederea mea în Dumnezeu, în Dumnezeu!

Iată ce minuni face Măicuţa Domnului! Ne ascultă, ne împlineşte rugăciunile, ne păzeşte şi ne dă nădejde!

Să nu uităm de rugăciune! Să-i dăm Domnul gândurile noastre! Să vorbim pur şi simplu cu Măicuţa Domnului în gând, să-i spunem ce ne doare, ce visăm, ce nu ne place şi mai ales să-i mulţumim pentru minunile din viaţa noastră!

Mulţumesc Măicuţă Siluana! Mă iertaţi pentru că am scris atât!

Bucurie multă, multă, multă!!!

Anca