O mică întâlnire cu un mare om

Versiune tiparTrimite unui prieten

Un pasaj superb despre iertare din Steinhardt:

Treptele iertării:

Greşiţilor noştri le iertăm greu. Sau dacă iertăm, nu uităm. (Şi iertarea fără uitare e ca şi cum n-ar fi, bătătură fără câine, gură fără dinţi). Ne iertăm şi mai greu pe noi înşine. (Şi această ţinere de minte otrăveşte. Spre a dobândi pacea lăuntrică trebuie să ajungem, prin căinţă, dincolo de căinţă: la a ne ierta.) Cel mai greu ne vine a ierta pe cei cărora le-am greşit. (Cine ajunge să poată ierta pe cel faţă de care a greşit, cu adevărat izbuteşte un lucru greu, cu adevărat bate un record.)

Neiertarea de sine are un caracter mai grav decât s-ar zice: înseamnă neîncredere în bunătatea lui Dumnezeu, dovada încăpăţânatei şi contabilei noastre răutăţi. E şi cazul lui Iuda, care n-a crezut nici în puterea lui Hristos (că-l poate ierta) şi nici în bunătatea lui Hristos (că vrea să-l ierte). Când francezii spun Dieu a créé l'homme à son image qui le lui a bien rendit, trăsătura aceasta a făpturii au avut-o desigur în vedere, specifică lui Iuda. Celui care ne-a creat după chipul şi asemănarea Sa îi plătim cu aceeaşi monedă, închipuindu-ni-L după chipul şi asemănarea noastră: atât de răi şi neiertători încât nu ne vine a crede că Dumnezeu poate ierta cu desăvârşire orice. Nu! Nu putem gândi o putere, oricât de atotputernică în domeniul fizic (minunile materiale cele mai fantastice le admitem), în stare să facă lucrul acesta de neconceput: să ierte. Pe de altă parte, întocmai ca domnul Perrichon (poartă pică celui care l-a scos din prăpastie, îl adoră pe cel pe care, cică, l-a scos el din prăpastie), îi iubim foarte puţin pe cei care ne-au scăpat dintr-o scârbă, o belea; îi iubim însă, cu drag, pe cei cărora am avut prilejul să le venim în ajutor, să le dovedim puterea şi mărinimia noastră.

Despre încredere, din nou, extraordinar: (Regula: nelimitată încredere în oameni, ca persoane create de Dumnezeu şi absolută neîncredere în tatăl minciunii şi urmaşii lui.).

Şi încă o minunată intuiţie a lui Steinhardt: Hristos pune mâna pe bici în templu împotriva celor care ŞTIU CE FAC! Este extraordinară această înţelegere! Hristos cere iertarea Tatălui Sfânt: Iartă-i, Doamne, că NU ŞTIU CE FAC! Însă pe cei care ştiu ce fac, pe cei cronicizaţi în rău (expresia lui Dan Puric), care lucrează conştient împotriva lui Dumnezeu, Hristos îi loveşte, îi împrăştie, îi risipeşte. Dar, atenţie, numai Dumnezeu ştie cine sunt aceia, căci noi oamenii putem adesea fi păcăliţi, crezând că cineva lucrează împotriva Lui, când de fapt, ei sunt împreună lucrători cu El.

Doamne, minunat eşti TU şi minunate sunt lucrurile Tale! Nici iubire fără dreptate, nici dreptate fără iubire.

Doamne, Îţi cer mereu cu bucurie, cu răbdare şi cu umilinţă să nu mă laşi să mă grăbesc. Te rog, Stăpâne Sfânt şi Bun, ceea ce-mi dai să înţeleg, dă-mi şi să iubesc, altfel sufletul meu cel mic nu poate duce.

Facă-se Voia Ta!

Binecuvântează, Părinte, pe toţi cei pe care i-am făcut să sufere si pe toţi cei care m-au făcut să sufăr. Şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri!

Călin

Donează pentru construcția Mănăstirii și a Centrului

Donează o singură dată

Donează lunar