Am început un tratament homeopat

Versiune tiparTrimite unui prieten

Scumpă măicuţa am 44 de ani şi sufăr de scleroza în plăci de 10 ani. Mi-am îmbolnăvit sufletul cu multe păcate făcute în tinereţe şi de asta cred că suferă şi trupul. Ani de zile am trecut prin disperare, deznădejde, frică, nopţi nedormite şi multe lacrimi de remuşcare şi regret. Ani de zile m-am urât pentru cea care am fost şi am început să mă rog lui Dumnezeu să mă ierte. Am început să citesc cărţi duhovniceşti şi mi-am dat seama că nu ştiam nimic despre Dumnezeu. După atâţia ani în care m-am spovedit de toate păcatele grele, m-am împărtăşit am mers la Biserică mereu şi m-am rugat şi am citit mereu din Sfinţii Părinţi mi-am dat seama că trebuie să urăsc doar păcatul, şi nu pe mine şi trebuie să iubesc din tot sufletul meu. Şi asta încerc, Dumnezeu să mă ajute. Acum însă am o mare dilemă şi nu mă poate ajuta nici preotul meu duhovnic, pentru că nu ştie. Am început un tratament homeopat şi nu mă simt bine (mi s-a spus că o perioadă o să am simptomele bolii). Mă tot întreb dacă am urmat voia lui Dumnezeu, şi atunci cu toată suferinţa aş fi liniştită sufleteşte, sau am urmat doar voia mea şi am greşit. M-am rugat să-mi arate Dumnezeu ce să fac şi sper să-mi răspundă prin dumneavoastră. Vă sărut mâna şi vă mulţumesc,
Elena

Îmi pare rău pentru suferinţa ta, dar mă bucur din toată inima că ai ajuns la Domnul şi că eşti cu El acum! Asta e Viaţa cea adevărată.

Mă bucur mult că ai descoperit că nu pe tine trebuie să te urăşti, ci păcatul. Acum, iată, ai descoperit un mare adevăr şi-ţi va aduce mare bucurie. Acelaşi lucru să-l faci şi cu cei din viaţa ta, trecută şi prezentă. Oare, ţi-ar fi greu să facem împreună seminarul iertării? Eu cred că ţi-ar fi de mare folos.

În privinţa tratamentului homeopat, e adevărat că la început se agravează simptomele bolii şi că abia apoi se văd efectele. Dacă medicul tău homeopat este credincios să ai încredere în acest fel de remedii, pentru că nu sunt decât informaţia vindecătoare pe care a pus-o Dumnezeu în creaţia Sa pentru noi! În tot ce a creat Dumnezeu există o informaţie care poate fi folosită spre binele omului sau spre rău, în funcţie de felul în care o folosim, ca leac, sau ca otravă. Mulţi oameni se tem de homeopatie, şi se lasă ucişi de medicamentele alopate sau de vaccinuri. Ştii că în Franţa mulţi bolnavi de boala ta au dat statul în judecată pentru că se pare că s-au îmbolnăvit din caza vaccinului împotriva hepatitei?

Dar acum, pentru tine, important e să afli alinare şi pace inimii şi ea va primi puterea harului ca să fii în bucuria sfântă a Domnului!

Fii binecuvântată şi curajoasă!

Cu drag,

M. Siluana

Donează pentru construcția Mănăstirii și a Centrului

Donează o singură dată

Donează lunar