Mă rog Bunului Dumnezeu să-mi îndrume cuvintele ca să-ţi dau un răspuns de folos pentru tine.
Sunt medic, am făcut un rezidenţiat în România şi unul în străinătate; lucrez de trei ani ca medic internist.

Ceea ce îmi umple sufletul în meseria de medic este ocazia de a fi alături de un om bolnav, de a-l asculta, de a-l ţine de mână, de a-l susţine.

Diagnosticele şi medicamentele pe care le prescriem sunt mai putin importante. Prin harul lui Dumenezeu vine alinarea. Noi putem doar să ne rugăm Lui să ne lumineze în ştiinţa noastră puţină (oricât de multă carte am şti şi aduşi la zi am fi ) şi "să ne ferească de vărsarea de sânge".

Ceea ce mă doare în meseria de medic este faptul că lucrăm pentru oameni într-un sistem căruia nu-i pasă de oameni ca indivizi, ci de societate ca un grup fără faţă umană, cu structură şi valori statistice şi cu nevoi financiare.

Medicina modernă are la dispoziţie tehnologii uimitoare dar uită încet, încet dragostea de om. Noi, medicii, uităm să iubim, rătăciţi în ego-ul nostru alimentat de argumentele raţionale şi hăituiţi de timp şi nevoi. La rândul lui, pacientul modern şi-a pierdut credinţa şi a ridicat Medicina la rang de idol, uitând că nu medicii, ci Dumnezeu ne-a dat viaţa şi tot El vindecă. Eşecurile Medicinei sunt automat eşecurile/ neglijenţa/ prostia/ lăcomia/ nepăsarea medicului. Grele şi dureroase cuvinte! Şi totuşi medicii sunt într-adevăr faţa acestui sistem inuman şi imperfect, care scârţie din toate încheieturile şi care nu cunoaşte generozitatea, dăruirea autentică, onestitatea, credinţa. Deşi nu sunt vinovaţi în grup, medicii sunt condamnaţi în grup.

Dacă ai dragoste de om şi perseverenţa de a-ţi urma vocaţia indiferent de obstacole, urmează medicina.

Să ne rugăm cu toţii Bunului Dumnezeu ca să-ţi lumineze Calea şi să te întărească, să-ţi descoperi talanţii dăruiţi şi să-i înmulțești spre slava Lui.

Cu toată dragostea în Domnul,

Mirela