Măicuţa Siluana,
...Am simţit în toată perioada asta că este şi El cu mine, chiar dacă nu mă aproba neapărat în ce făceam, eu am simţit că are răbdare cu mine şi înţelegere... Senzaţia aceea din bisericuţa mânăstirii nu o pot uita, a fost ceva nemaitrăit niciodată de mine, şi un pic din ea a rămas permanent în mine. Sunt cu gândul tot acolo, şi îmi doresc să mă reîntorc acolo, parcă aş rămâne acolo pe jos şi nu m-aş mai ridica.

Cum am putut să trăiesc o viaţă fără să cunosc bucuria asta, care este atât de uşor de găsit? Dar sunt fericită că acum ştiu unde să mă duc... Şi înţeleg perfect acum de ce dumneavoastră aţi ales viaţa asta, şi vă admir că pentru Domnul aţi putut renunţa la atâtea, deşi eu nu aş fi în stare.

Dar ştiu că acum nu mai pot trăi nici eu fără El, şi Îl rog mereu să mă ierte că sunt aşa cum sunt, şi să mă ajute să fiu cum vrea El. V-aş vorbi la nesfârşit de Marea Bucurie pe care am găsit-o, dar ştiu că ştiţi tot ce v-aş spune eu, ştiaţi când mi-aţi zis să fac seminarul, asta urmăreaţi de fapt să găsesc, nu neapărat rezolvarea "fericită" a problemelor mele trecătoare.

Şi sunt foarte fericită de ce am găsit, sunt tot mai multe momentele când nu mă afectează întâmplările din jur, deşi şi ele curg cu mult, mult mai diferit acum faţă de altă dată.

Dacă ar şti cei care refuză să facă seminarul ce pierd, n-ar mai refuza...

Închei aici, asigurându-vă că nu uit în nici o zi să-i aduc aminte Domnului cât m-aţi ajutat.

Cu dragoste şi recunoştinţă,

Steluţa.