Recent, într-un mesaj, Maica Siluana termina răspunsul scriind cuiva: "Eşti pe Cale!"
Profunzimea acestor trei cuvinte este de necontestat pentru mine. Nu m-am întrebat niciodată dacă sunt sau nu pe Cale. Nici măcar nu ştiam ce trebuie să faci ca să o găseşti şi nici nu-mi propusesem asta. De fapt nu mi-am propus nimic pentru că nici nu ştiam că există aşa ceva. Am ajuns undeva în apropierea Căii (nici pe departe nu-s încă intrat pe Cale) prin voia Celui de Sus care a lucrat încet, în mulţi, mulţi ani. Dacă stau să îmi amintesc primul gest semnificativ din viaţa mea, care cred că a fost răspunsul meu către El, l-aş pomeni pe cel al deciziei de a nu mai drăcui niciodată. Cred că au trecut patru sau cinci ani de atunci şi Dumnezeu mi-a trimis înainte un simplu şi necunoscut copil într-un banal tramvai care trecea prin faţa unei biserici al cărui nume nu-l ştiu. O femeie binecuvântată să dea naştere pruncilor îşi ţinea de mână copilul care era un zâmbet al lui Dumnezeu, toţi treceam prin faţa Casei Domnului şi în acel moment eu, un păcătos, mă uitam la acel copil care voia nu ştiu ce de la mama lui. Şi în secundele acelea timpul a părut că s-a oprit în loc când mama lui l-a trimis la dracu. Copilul s-a uitat lung la ea şi a tăcut. Şi m-am uitat la ea şi voiam să o întreb: "şi ce vei face tu dacă el chiar acolo se va duce toată viaţa lui? Mereu am auzit că rugăciunea mamei pentru copilul ei e una dintre cele mai puternice. Ce vei face tu când el se va droga, va fugi de acasă, îşi va înşela nevasta, va preacurvi etc.? Vei plânge şi îţi vei jeli nenorocul însă cu siguranţă nu-ţi vei aminti aceste secunde din tramvai". Din păcate n-am avut curajul să o întreb aceste lucruri şi timpul şi-a reluat dreptul de a "curge". Am rămas însă cu decizia de a nu mai folosi niciodată acest cuvânt în nici un fel de exprimare şi în nici un fel de context referitor la nimeni fie că vorbim de rude sau de prieteni. Şi am coborât din tramvai şi am început să ascult.

Încercam să număr de câte ori aud o drăcuială. Şi auzeam de prea multe ori şi, treptat, în timp, în luni, am simţit că nu mai suport.

Fiecare cuvânt de genul asta era ca un cuţit pe care-l simţeam în inimă şi atunci m-am întrebat: "Doamne, dacă e atât de rău să auzi aceste vorbe atunci cât de rău este oare să le şi foloseşti?" Mi-am pus întrebarea asta într-o perioadă în care mă străduiam teribil să fac tot felul de prostii însă atunci doar atât am putut să fac legat de una din primele cărămizi pe care le-am pus spre lungul drum pentru a găsi Calea.

Acum când privesc în urmă mă gândesc că (poate!) nu e bine să ne propunem mult.

Spre Cale mergem cu paşi mici de genul celui povestit de mine şi cred că următorul pe care l-am făcut a fost să mă gândesc să mai spun din când în când şi o rugăciune şi la un moment dat cineva mi-a zis despre o carte în care se vorbea despre Rugăciunea lui Iisus. Am citit cartea, n-am înţeles prea mult de acolo însă am reţinut esenţialul: există o rugăciune creată parcă pentru omul grăbit, nerăbdător, incapabil să se retragă în singurătate mult timp, pentru omul care nu înţelege multe din alte rugăciuni mai lungi sau mai complicate, pentru bătrânul care nu mai vede şi pentru copilul care nu are răbdare să memoreze un psalm. "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul Lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul/păcătoasa". Cu siguranţă sunt cărţi şi tratate despre această rugăciune, Sfinţi Părinţi, mari călugări şi pustnici au predicat despre asta. Eu, un nevrednic păcătos, vă pot spune doar atât: aceasta rugăciune înglobează în ea tot ceea ce este peste puterile de înţelegere ale Omului, iar efectul este extraordinar asupra celui care o spune şi asupra celui căruia îi este dedicată (când o utilizam, sper permisă de Ortodoxie, în forma "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul Lui Dumnezeu, miluieşte-l pe el, păcătosul").

Vă sfătuiesc să încercaţi, să aveţi răbdare şi veţi vedea efectele.

Cam astea ar fi două aspecte care cred că m-au adus mai aproape de a găsi Calea. După cum spuneam la început nu-s nici pe departe pe Cale însă cred că sunt pe îngusta potecă care duce spre ea. Mai e mult de mers şi uneori mai cad şi căderea e dură, iar de ridicare nici nu mai vorbesc, însă e posibil. Târâş-grăpiş încerc să merg înainte.

Cale de întoarcere nu mai e nici la mine şi nici la voi. De ce? Pentru că Timpul a venit. Da, a venit Timpul şi nu este îndoială. Cum oare recunoaştem că e Timpul? Ori citind aici, ori pe alte site-uri ortodoxe, gândindu-te să mergi mai des la biserică, încercând să citeşti despre Spovedanie, chiar spovedindu-te sau pur şi simplu privind mai lung o icoană înseamnă că a venit Timpul. Da, pare a fi venit Timpul.

Plângându-mă Maicii Siluana că, într-o zi, într-un anume context sufletesc, am căzut într-o anume ispită răspunsul dumneaei a fost: "Puteai să rezişti la această ispită!" Hmmm... Am recitit ce mi-a scris şi nu mi-a plăcut. Nu mi-a plăcut şi n-am înţeles. "Cum adică puteam să rezist? Păi, ce? Ştie Maica ce patimă era atunci în mine? Ştie ea ce înseamnă să te tragă patima din pat, să te trezească din somn şi să îţi şteargă din minte orice formă de rezistenţă? Nu, nu ştie şi nu are cum să înţeleagă. E dură cu mine spunându-mi asta." Apoi, după câteva zile am recitit mesajul şi Dumnezeu m-a luminat. Da, Maica îmi spunea fără cuvinte: "Copile, Timpul tău a venit!"

Când Timpul vine nu mai e loc de încercări să vedem cum e să revii la patimă, nu ne mai "premiem" pentru că două luni n-am fost atras de patimă şi acum gustăm doar un picuţ din ce e interzis. Când pentru fiecare dintre noi vine Timpul şi se deschide uşa către potecuţa care duce spre Cale atunci nu mai e loc de compromisuri. Dacă medicul care operează o tumoare ar decide să mai lase un pic de celulă canceroasă acolo să vadă cum va fi, oare ce ar gândi pacientul? Deci extirpăm total patima sau mai lăsăm acolo niţel aşa de sămânţă să vedem ce se mai întâmplă?

La mine Timpul a venit şi spun asta pentru că Semnele sunt evidente. Sunt şi la voi chiar dacă unii spun că nu sunt încă pregătiţi sufleteşte, că nu e încă vremea etc. Rugaţi-vă să le vedeţi şi să le înţelegeţi Rostul.

Maică Siluana, cu smerenie şi cu recunoştinţa vă mulţumesc pentru că faceţi parte dintre Semnele pe care Dumnezeu mi le-a trimis.
Gabriel Mtl