Draga mea P.,
De dimineaţă, de când am citit mesajul tău, mă gândesc numai cum să-ţi răspund... pentru că simt că trebuie să-ţi răspund. Ba chiar am datoria morală de a-ţi răspunde, pentru că înţeleg aşa de bine ceea ce simţi, iar Domnul m-a scos dintr-o astfel de poveste din care nu puteam să ies.

Nu ştiu cum să încep ca să nu te rănesc sau ca să nu simţi că te judec în vreun fel. Aş vrea să-ţi spun că acum ceva timp am fost în situaţia de a-mi alege drumul pe care voi merge şi... nu am fost în stare. Dar, îndrumată de un părinte înduhovnicit care s-a rugat pentru mine - şi rugându-mă şi eu după puterile mele - am căpătat răspunsul de care aveam nevoie. Mai mult chiar, lucrurile s-au ales "de la sine", binele s-a cernut de rău. Desigur, nu există "de la sine", ci de la Dumnezeu... dar pe atunci eu nu ştiam asta şi nici nu puteam distinge binele de rău.

Aş vrea să-ţi mai spun că am trăit o poveste de dragoste cum nu credeam că mai există pe acest pământ, în mare parte virtuală (nu aşa s-a născut, ne cunoscusem, ne-am văzut, dar ani de zile a fost întreţinută virtual) cu un tip din altă ţară, cu altă limbă şi altă cultură, un om despre care eu credeam şi simţeam că întruneşte toate condiţiile pentru a fi idealul meu masculin. În orbirea mea, nu vedeam nimic altceva în jur, trăiam pentru el şi pentru povestea noastră virtuală, şi totuşi reală. Pentru că el exista, eu existam, legătura care se stabilise între noi exista. Cu toate astea, am înţeles, târziu şi greu de tot, că povestea noastră nu este adevărată. E doar o iluzie. Perfectă tocmai pentru că e iluzie. Too good to be true. Îmi proiectasem asupra lui tot ce era mai frumos şi mai bun şi sunt sigură că şi el a făcut la fel (de altminteri, acum nu-i port pică şi nici nu-l învinovăţesc de nimic, pentru că sunt sigură că era la fel de pierdut ca şi mine). Să ştii că tu nu-l cunoşti pe prietenul tău musulman. Nu ştii cum se comportă într-o situaţie limită, nu ştii cum reacţionează când se enervează, când îl doare ceva, când nu are bani, când trebuie să cumpere pâine sau să ducă gunoiul, nu ştii cum zâmbeşte, nu ştii cum miroase, nu ştii cum îi place să doarmă, nu ai putea să-i recunoşti orice parte a corpului dintr-o mie, nu ştii ce îl sperie şi cum reacţionează când se sperie, ce-i place să mănânce şi cum îi place să mănânce, lucruri mărunte, mărunte şi care totuşi fac parte din noi.

Şi apoi aş vrea să mai adaug ceva, care poate o să te supere, asta dacă deja ai citit până aici. Ceva ce am simţit şi eu, ceva ce m-a durut şi pe mine şi care a fost decisiv în a lua decizia cea dureroasă. Povestea mea virtuală a fost legată de un om de o altă religie decât a mea (să zicem că familia lui, prin tradiţie, aparţinea unei alte religii iar el era pur şi simplu ateu, nebotezat...). Nu-ţi poţi trăi restul vieţii lângă un om care nu ştie ce înseamnă o Liturghie. Nu vei fi niciodată întreagă încercând să reprimi o parte din tine, care lui îi este necunoscută sau pe care o ignoră. E o amăgire să crezi că puteţi construi ceva împreună când voi doi nu formaţi o bază solidă, unitară. Un scriitor francez spunea că dragostea nu e când doi tineri se privesc unul pe altul, ci când privesc împreună în aceeaşi direcţie. Voi nu priviţi în aceeaşi direcţie. Şi nici din aceeaşi perspectivă. Nu te uita la alte cupluri şi nu-ţi adormi conştiinţa cu gândul că "la alţii s-a putut". Să-ţi legi viaţa de el, înseamnă să te dezlegi de Hristos. Iartă-mă, draga mea P, că-ţi spun toate astea. Ştiu că nu te cunosc, sunt un străin, dar am simţit la fel ca tine şi îţi scriu din viaţa mea, nu din cărţi. Nu te încrede în simţuri, sunt atât de înşelătoare... Întreabă-te cum vei purta rochia albă de mireasă şi cum vei merge cu el în faţa lui Hristos, despre care ei spun că a fost un "profet" ca şi Mohammed. Cum se va închina el la icoane, la Măicuţa Domnului? Gândeşte-te cum îţi vei creşte copiii? Cum le vei explica că tata e altfel? Sau că tu eşti altfel? Gândeşte-te ce vor simţi şi ce vor crede ei, unde se vor situa ei? Îi vei boteza la ortodocşi şi le vei face circumcizia la musulmani? Vor ţine şi postul şi ramadanul? De fapt, ei în cine vor crede? Cum vor distinge? Allah nu e tot una cu Dumnezeu, oricât de mult te amăgeşti tu...

Am locuit ceva timp în Franţa, ţară care, după cum se ştie, are un procent impresionant de populaţie musulmană activă. Am avut colegi arabi, am vorbit cu ei, i-am ascultat. Îmi amintesc că rămâneam uneori cu gura căscată de ce auzeam (în condiţiile în care eu nu aveam nici o treabă cu biserică). Sunt crescuţi de mici într-un spirit anume, merg de mici în şcoli speciale în care sunt învăţaţi Coranul... nu-l vei putea trece pe prietenul tău la Ortodoxie. Numai o minune dumnezeiască l-ar putea converti. Tu nu ai putere să ştergi tot ceea ce simte, tot ceea ce crede, toată tradiţia familiei lui (şi crede-mă pe cuvânt, arabii sunt incredibil de legaţi de tradiţie şi foarte opaci când vine vorba de îmbrăţişarea a ceva nou pentru ei). Nu e vina lui, nu-l dispreţui şi nu-l judeca. Noi nu ştim după ce măsura vor fi judecaţi musulmanii la Marea Judecată. Atât te rog, roag-o pe Maica Domnului să te lumineze şi mergi fără frică să vorbeşti cu un părinte înduhovnicit. Dumnezeu te-a făcut liberă. Nu te condamna singură. Nu te teme de viitor, nici de tine. Fă ce-ţi spune părintele, dacă vrei să mergi, roagă-te la Măicuţa Domnului, la cea mai dragă icoana a ta şi îţi promit că vei primi răspuns. Încearcă să te desprinzi puţin de "virtual" şi fă o călătorie, un pelerinaj, să zicem, la o mănăstire sau pur şi simplu scoate capul la aer şi respiră fără să te mai gândeşti la prietenul tău, acolo unde e. Uită pentru câteva momente de el şi gândeşte-te la Domnul tău.

Încă o dată, iartă-mă dacă ţi se pare că am fost prea dură. Am vrut să spun lucrurilor pe nume şi am vrut să-ţi dau temă de gândire.

În încheiere, mai trebuie să ştii că nu eşti singură. Dacă vrei şi simţi nevoia, îmi poţi scrie şi mai putem vorbi. Măicuţa Siluana are adresa mea şi ţi-o poate da dacă o vrei.

Cu drag, dar cu durere,

Mirela

P.S. Nu, nu-l poţi pune la pomelnic, musulman fiind. Te poţi ruga tu acasă pentru el...

P.S. Roagă-te la Măicuţa Domnului să te apere. Vei fi încercată în perioada asta, când încerci să cauţi Adevărul. Cel rău vrea să te piardă şi o să te sperie sau o să facă tot posibilul să-ţi pună beţe în roate. (De asta ţi-ai pierdut şi temele de la Seminar din calculator). Nu te uita la piedici. Mare e Domnul.

Slavă lui Dumnezeu pentru toate!