Maică ce e cu băieţii ăştia din ziua de azi de nu vor să se căsătorească?

Versiune tiparTrimite unui prieten

Maică ce e cu băieţii ăştia din ziua de azi de nu vor să se căsătorească?
Ce să le spunem? Cum să îi ajutăm (nu să îi convingem)?

Pe lângă toată nedorinţa asta de a se căsători mai apare: NU AM CASĂ, NU AM SERVICI CARE SĂ ÎMI PERMITĂ SĂ ÎNTREŢIN O FAMILIE s.a.m.d...

Offffff offffff greu mai e...

X.

DA, ai dreptate, e greu! Trăim vremuri în care oamenii refuză să se maturizeze! Mai ales bărbaţii! Civilizaţia noastră e o civilizaţie a consumului, a căutării plăcerilor cât mai rafinate şi imediate şi asta duce la infantilism! Tot mai multe mame îşi cresc băieţii într-o dependenţă ucigătore faţă de ele. Băieţii fac multe studii, băieţii au tot ce le trebuie acasă, şi ei nu mai au nevoie de altă femeie decât pentru sex! Asta caută şi asta se obţine foarte uşor. Fetele, din frica de a nu rămâne singure, acceptă să le ofere ce au nevoie şi chiar să se căsătorească aşa cum o fi! Şi de aici familii imature şi durere! Dacă tu, voi fetele, aţi alege să vă maturizaţi, să creşteţi în Hristos, aţi putea stimula un băiat care se uită cu drag la voi, să se maturizeze, dar dacă imediat ce deschide gura şi cere acel ceva de care crede că are nevoie, nu se va maturiza. Va considera că i se cuvine totul pentru acel ceva!

Mă doare inima pentru voi, copii dragi, dar am şi nădejde. Tot mai mulţi tineri revin în Biserică şi învaţă să trăiască bucuria de a fi om în Hristos! Altă soluţie nu există! Cu durere şi înţelegere, dar şi cu îndemnul de a deveni responsabile pentru viaţa voastră şi a urmaşilor voştri,

M. Siluana

P.S. Uite, şi cât de multe X-uri care apar în mesajele noastre, nu sunt tot un semn de refuz al maturizării?

Donează pentru construcția Mănăstirii și a Centrului

Donează o singură dată

Donează lunar