Sărut mâna, Măicuţa Siluana!
Mă număr şi eu printre cei ce se bucură de cuvântul de învăţătură al Sfinţiei Voastre.

Suntem mulţi cei care vă mulţumim. Citim şi ne folosim.

Să ştiţi, de multe ori, câte vreun răspuns de aici este răspuns şi pentru noi cei ce încă nu v-am scris, şi uneori aceste răspunsuri se potrivesc şi altor cunoscuţi de-ai noştri care nu au posibilitatea conectării la internet. Vă mărturisesc că, citind aici pe acest site, îmi "fuge" gândul la prietena sau colega sau cunoscutul meu, căruia, consider eu, i s-ar potrivi acel răspuns şi printez. Vă mulţumesc şi în numele lor.

Citind ceea ce scria Mari, şi mai apoi găsind în ziarul Lumina un alt cuvânt de folos, m-am gândit să îl facem cunoscut şi aici.

"Micul catehism: Cum dobândim virtutea

În morala creştină, virtutea nu este înţeleasă ca o însuşire psihologică, ci este o conformare cu voia lui Dumnezeu, participare la harul necreat şi la bunătatea Lui.

Virtutea se dobândeşte cu ajutorul harului lui Dumnezeu şi prin împreună-lucrarea omului. Fără ajutorul lui Dumnezeu, toate iniţiativele omeneşti de a lucra pentru înfăptuirea virtuţii nu duc la rezultatele dorite. De asemenea, alături de harul divin, este necesară şi străduinţa omului, deoarece Dumnezeu nu lucrează fără a respecta libertatea acestuia. În acest sens, Sfântul Grigorie al Nyssei arăta că "harul lui Dumnezeu nu are cum sălăşlui în sufletele care fug de mântuire; iar singură puterea minţii omului nu-i de ajuns pentru a înălţa sufletele nepărtaşe de har către chipul vieţii". Creştinul doritor de virtute se oferă lui Dumnezeu şi permite harului să lucreze în sufletul său. Părinţii asceţi au învăţat că biruinţa asupra păcatului şi asupra celui viclean se realizează prin lucrarea harului lui Dumnezeu în fiinţa omenească şi o arată pe aceasta din urmă mai tare decât puterile diavoleşti. În trupul stricăcios şi muritor al omului se arată puterea lui Dumnezeu şi este biruit diavolul. Dar pentru a se întâmpla acestea, creştinul trebuie să aibă răbdare şi bărbăţie. Fără răbdare nu se menţine în lupta duhovnicească, iar fără bărbăţie nu poate răbda şi învinge. Răbdarea şi bărbăţia trebuie cultivate cu smerenie, căci smerenia este temelia virtuţii. Cel mândru nu poate fi virtuos. Aşa cum întunericul nu poate fi în acelaşi loc cu lumina, tot aşa nici virtutea nu poate rămâne în sufletul celui mândru, spune Sfântul Ioan Sinaitul. Smerenia atrage harul lui Dumnezeu şi conţine celelalte virtuţi. De aceea, ea este numită în literatura patristică "virtute cuprinzătoare".

Virtutea înlătură pornirile rele ale omului, ispitele, îl face pe creştin slobod de păcate şi rodeşte în sufletul lui binele cel aducător de mântuire. Ea îl face pe creştin plăcut lui Dumnezeu, mulţumit în viaţa pământească şi fericit în viaţa viitoare." (părintele Gheorghe MIHĂILĂ)

Fie ca Domnul să ne aibă în pază.

Să ne dea timp de pocăinţă şi vreme să-L cunoaştem pe El, să ne trăim viaţa întru Hristos.

Să avem chipul senin şi inima curată prin puterea Lui şi voinţa noastră.

Doamne ajută!

Sărut dreapta, Măicuţă.

Gabriela