Doamne ajută! Sărut mâna măicuţă dragă!
Aş vrea să mă sfătuiţi dacă puteţi într-o problemă: nu de mult cunosc o fetiţă care este în clasa a VI a la liceul la care învăţ eu. Această fetiţă este adoptată şi trăieşte într-o familie în care este agresată deşi nu ar trebui să fie aşa. Este agresată fizic adică de multe ori lovită pentru că ea nu poate avea grijă de fratele ei mai mic (care are probleme psihice). De asemenea acestui copil i se reproşează de multe ori că "nu eşti de-a noastră" ceea ce pe ea o afectează foarte mult. Această fetiţă îşi cunoaşte părinţii ei adevăraţi - mama ei este plecată în străinătate, iar tatăl locuieşte în acelaşi oraş. Cu toate acestea nu prea vin să o vadă decât foarte rar. Acest copilaş suferă pentru că simte că nimeni nu poate avea încredere în ea şi nimănui nu-i pasă de ea. Eu nu ştiu cum să o ajut. Vă rog sfătuiţi-mă dacă aveţi timp şi posibilitate. Vă îmbrăţişez cu drag.
Aştept răspunsul dumneavoastră. Sărut mâna.
Doamne ajută!
Sabina
Draga mea Sabina
În primul şi în primul rând să te rogi mult pentru ea şi să încerci să fii prietena ei. Apoi să te sfătuieşti cu părintele tău duhovnic şi, dacă poţi, să o faci şi pe ea să se spovedească şi să se împărtăşească. Şi învaţ-o să se roage pentru părinţii ei. E cel mai mare ajutor deocamdată. Şi, pe parcurs, Domnul te va învăţa încă multe! Poate chiar şi prietenii noştri de pe site îţi vor da nişte sfaturi!
Te rog să-mi trimiţi şi mie numele ei ca să mă rog pentru ea.
Cu drag mult şi respect,
M. Siluana