Nu există bucurie mai mare decât aceea de a fi fecioară

Versiune tiparTrimite unui prieten

Nu există bucurie mai mare decât aceea de a fi fecioară. Pe mine m-a făcut mai puternică. Dacă eşti destul de hotărâtă să spui NU la o ispitire directă cu care stai faţă în faţă atunci ai destulă voinţă şi să urci spre Hristos indiferent de piedici.
Asta e, băiatul care îţi cere acest lucru nu ştie ce îţi cere; vrea să-l schimbi pe Hristos cu el. NICIODATĂ! Asta să fie răspunsul vostru. Căderea în desfrânare aduce atât de multe complicaţii, avorturi fără că măcar să ştii că ai făcut avort (anticoncepţionalele produc avort). Nu ne putem preface că nu, că sunt doar nişte celule. Acele celule au suflet. Atâtea persoane în jurul meu au căzut în desfrânare şi văd consecinţele asupra lor. Faţa le este diferită, schimonosită cumva, au pierdut chipul lui Dumnezeu din ei. Pentru că nu au putut spune nu. Şi eu aş fi fost o desfrânată fără seamăn dacă nu m-ar fi ţinut Dumnezeu. Ştia că sunt slabă şi n-am avut cu cine la momentul respectiv. Aşa că vouă care v-a îngăduit Dumnezeu să fiţi ispitite în felul asta şi aţi spus NU a fost probabil că să vă arate Dumnezeu că sunteţi atât de puternice, dar numai dacă ascultaţi de Domnul.

Eu cred că cel mai bun lucru pentru oricine are de înfruntat această ispită e să aibă un duhovnic în care să-şi lase sufletul spre îndrumare. Şi să ascultaţi tot şi să faceţi exact cum zice duhovnicul, că Domnul vorbeşte prin el.

Şi acum să va spun o întâmplare care m-a minunat. Stăteam de poveşti cu un băiat de 16 ani. Şi mi-a spus că are o prietenă pe care o iubeşte mult. Colac peste pupăză era şi rocker. Şi m-am mirat când un omuleţ că el îmi spune că el vrea să se căsătorească cu ea şi vrea să-şi păstreze virginitatea până atunci, chiar dacă toţi prietenii lui îşi băteau joc de el.

Mare mi-a fost bucuria.

Măicuţă dacă puteţi vă rog să lăsaţi adresa mea de mail publică: just_blue_kurt@yahoo.com

Loredana

Şi bucuria mea e mare, Loredana mea dragă!
Domnul să te binecuvânteze şi să aveţi bune şi binecuvântate întâlniri prin adresa ta!

Cu drag mult şi deosebită preţuire,

M. Siluana

Donează pentru construcția Mănăstirii și a Centrului

Donează o singură dată

Donează lunar