Această scrisoare o scriu eu în locul soţului meu ca răspuns la întrebarea ta. Acum câţiva ani mă frământam cu aceleaşi întrebări şi zic eu că dacă Domnul nu m-ar fi păzit aş fi făcut multe greşeli.

Apoi, cu rugăciunile celor care m-au dus pe targă la Domnul, eu m-am întors la El şi bucuria a inundat inima mea. Atunci am descoperit dulceaţa fecioriei într-o lume în care aceasta este considerată de mulți un blestem.

Şi apoi, tot prin lucrarea Lui, am cunoscut un băiat, pe care, de altfel l-am căutat (aşa ne-a spus părintele după cununie) şi am recunoscut delicateţea, sfiiciunea, blândeţea, curăţia - lucruri atât de mult dorite de noi, fetele.

Suntem căsătoriţi de aproape doi ani, avem o fetiţă minunată, dar ştii ce e cel mai important lucru? Relaţia noastră este feciorie. Atunci când urmăm Domnului cu toată inima simţim aceeaşi curăţie feciorelnică ce ne permite să urmăm Domnului şi în cele trupeşti.

Şi iată cum, căsătoriţi fiind, nu am scăpat de această binecuvântare.

Cu drag, Nicoleta