Din Sfântul Ioan de Kronstadt, un pasaj pe care-l recunosc deplin:

"Prin structura lor duhovnicească, patimile sunt molipsitoare. Iată, de pildă, răutatea neexprimată în cuvinte, care n-a apucat să treacă la fapte, care rămâne ascunsă în inimi şi se reflectă într-o mică măsură pe faţă şi în ochi. Chiar numai prin aceasta, ea se transmite sufletului celui pe care îl urăşte şi poate fi observată şi de alţii. Când mă tulbură o patimă, tulburarea mea face să vibreze şi inima altuia, se creează un fel de flux afectiv, un curent impur care pleacă dintr-un anumit recipient sufletesc spre altul. Iar dacă stârpeşti patima rea pe care o ai faţă de aproapele, se va stârpi şi în sufletul aceluia. Te vei linişti, vă veţi găsi liniştea amândoi. Ce strânsă legătură există între suflete! Cât de adevărate sunt cuvintele Apostolului: "unul altuia suntem mădulare" (Efeseni 4, 35). Sau: "Un trup suntem cei mulţi" (1 Corinteni 10, 17); "Şi a făcut dintr-un sânge tot neamul omenesc" (Faptele Apostolilor 17, 26). Iată de ce porunca dumnezeiască ne cere: "Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi" (Matei 22, 39)."

Câtă dreptate are Sfântul! Şi cât de greu este să stârpeşti patimile lăuntrice, neexprimate. Şi când găseşti câte o persoană care nu duce lupta interioară de a se controla şi de a se abţine, ce odihnă este să stai în preajma acelei persoane. Într-adevăr, sunt persoane în prezenţa cărora este atât de plăcut să stai, pentru că nu izbucneşte din interiorul lor nici un fel de agresiune subtilă, neexprimată.

C.