Dragă Măicuţă Siluana,
(La sfârşitul sesiunii a şasea)
A plecat bucuria la fel de brusc cum a apărut, dar a rămas liniştea, pacea. Nu mă mai simt sfâşiată, parcă în rugăciune i-am adunat la piept, i-am îmbrăţişat pe toţi cei care m-au rănit (chiar şi pe mine). Acum pot face diferenţa între păcat şi păcătos şi, indiferent ce ar face cineva, acum ştiu că orice om este după chipul şi asemănarea Domnului. Acum pot urî păcatul fără să asimilez persoana. Slavă Ţie, Doamne, pentru toate!
De ce este atât de grea viaţa, mă gândeam de multe ori? Acum ştiu răspunsul: pentru că o trăim fără Dumnezeu, fără El nu avem puterea să facem faţă durerii provocate de lume şi de noi înşine. Cu El totul e dar, e iubire, e bucurie că primeşti şi că dăruieşti, e puterea de a înfrunta tot necunoscutul, e vederea propriei neputinţe, e liniştea din tine, chiar dacă trăieşti într-o lume nebună, nebună.
Bine îmi este mie aici cu Tine, Doamne! "Gustaţi şi vedeţi ca Bun este Domnul!". Acum mi-e frică să nu Te pierd, Doamne! Mi-e frică să nu Te alung!
"Doamne Iisuse Hristoase, Fiul Lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătoasa!"
Mă simt întregită acum, de parcă asta-mi lipsea: o rugăciune zilnică pentru prietenii severi în care să-i strâng în suflet, ca o îmbrăţişare.
În ce relaţie sunt eu cu Tine, Doamne? Nu ştiu, ştiu doar că acum privesc viaţa ca pe un dar, nu mai este doar ce mi-au dat părinţii mei. Şi acum ce fac eu cu acest dar? Te rog pe Tine, Doamne, să-l primeşti şi să mă ajuţi să fac voia Ta, pentru că am obosit făcând voia mea, care s-a dovedit a nu fi ceea ce-mi trebuie. Eu nu ştiu ce e bine pentru mine, aşa că tot ce voi primi de acum înainte va fi ca de la Tine, Doamne, şi le voi primi cu mulţumire şi binecuvântare, pentru că vor fi după voia Ta.
(Prima sesiune şapte)
Rămân uimită în faţa iubirii Domnului. Exerciţiul duhovnicesc al Părintelui Alphonse este binevenit pentru mine. Este exact ceea ce-mi lipsea, ce nu făcusem niciodată în viaţă: să mulţumesc şi să binecuvântez cu adevărat, să simt asta, nu s-o spun numai din gură, să simt că viaţa s-a transformat în dar în loc de dat. Ce am trăit eu până la acest seminar a fost doar moştenirea de la părinţi. Acum e minunat că simt că viaţa mea este DARUL DOMNULUI pentru mine şi-mi doresc ca tot ce voi întâlni de acum înainte să le primesc ca din mâna Lui, să înţeleg ce-mi transmite, ce trebuie să învăţ, să-I mulţumesc şi să-L binecuvântez.
Doamne, fii binecuvântat în fiecare clipă a vieţii mele, în fiecare eveniment plăcut sau nu, pe care l-am trăit!
Doamne, fii binecuvântat în părinţii mei, în fraţii mei, în fiecare persoană pe care am cunoscut-o şi cu care am stat de vorbă!
Doamne, fii binecuvântat în tot locul şi în toată clipa trăirii mele!
Doamne, fii binecuvântat în mintea mea, în sufletul meu şi în trupul meu!
Fie numele Domnului binecuvântat de acum şi până-n veac!
Vă mulţumesc pentru traducerea şi punerea la dispoziţia noastră a acestui seminar, pentru consiliere şi îndrumare. Fiţi binecuvântată!
Rugăciunea pentru vrăjmaşi va rămâne în programul meu zilnic.
Cu metanie, multă mulţumire, mult, mult drag şi respect,
Liliana
La 2-3 zile după ce am terminat seminarul şi mă perpeleam că răspunsul de la dumneavoastră nu mai venea, hop şi-o probă: soţul meu vine supărat acasă şi, printre altele şi voalat, îmi reproşează că e singur, că nu are ajutor... Mi-am cerut iertare în gând (pentru că nu pot cu voce tare) şi cât e ziua de lungă am rugăciunea ca tovarăş (câte una scurtă, ca să pot fi atentă la cuvinte). De când mi-aţi spus dumneavoastră, de câte ori îl văd sau îmi amintesc de el, spun: "Doamne, miluieşte şi binecuvântează pe soţul meu!". Dar parcă aşa de bine mi se potriveşte, încât spun şi pentru copiii mei şi pentru fraţii şi părinţii mei şi pentru fiecare cu care mă întâlnesc în cale şi asta îmi aduce multă bucurie. Vă mulţumesc pentru aşa dar, binecuvântarea!
Slavă lui Dumnezeu pentru toate!
Pot să mai spun şi altor creştini care nu au internet şi nu binecuvântează tot ce întâlnesc, că multă bucurie e aici!
Şi soţul a stat supărat vreo trei zile şi, la insistenţele mele, mi-a spus cauza supărării: avea ceva probleme la serviciu. Eu m-am mirat că nu m-am supărat şi nu mi-am pierdut pacea şi nici nu l-am acuzat pe el şi m-am şi bucurat (mare minune binecuvântarea!).
Aseară, fratele meu a deschis o discuţie despre Domnul, de unde ştiu eu că El e Fiul lui Dumnezeu, de unde ştiu eu că Ortodoxia e cea care are Adevărul. I-am răspuns şi eu că problema este cui acorzi încredere, iar eu cred în Biserica Ortodoxă. Discuţiile pe tema asta mă tulburau înainte şi-mi era frică de neputinţa mea de a convinge, însă acum nu m-am mai tulburat şi am binecuvântat şi mulţumit lui Dumnezeu că am avut ocazia să spun Crezul cu alte cuvinte şi m-am bucurat.
Doamne miluieşte şi binecuvântează pe fratele meu!
Asta da viaţă! Sunt tot eu în acelaşi timp şi spaţiu, dar cu altă viaţă!
Vă mulţumesc, Măicuţa mea dragă!
Cu metanie, mult drag şi respect,
L.
Mulţumesc şi eu
Mulţumesc şi eu, copil ascultător şi viteaz, pentru permisiunea de a pune aici aceste câteva fragmente din mesajele tale!
Domnul să te răsplătească pentru dar!
Cu drag mult şi respect,
Maica Siluana