Dragă Măicuţă,
Se întreba o prietenă de-a noastră dacă mai există băieţi care doresc să se căsătorească cu o fecioară. Dumneavoastră îi invitaţi pe băieţi să răspundă la această întrebare. Eu i-aş spune prietenei noastre părerea mea, că da, încă există. Dar mai mult decât atât i-aş spune să nu deznădăjduiască şi să încerce să meargă mai departe fără băiatul care îi cere acest compromis, care este împotriva conştiinţei şi principiilor ei!

De ce spun asta?

Pentru că, cu câţiva ani în urmă, şi eu îmi doream un băiat care să mă aştepte. Acum îmi pare rău că nu am aşteptat eu acel băiat şi am făcut acest pas cu un băiat care nu-mi este acum alături. Şi mă regăsesc în scrisoarea prietenei noastre, tocmai pentru că am luat această decizie, culmea, nu pentru că m-aş fi simţit presată de el ci, şi mai rău , pentru că în sinea mea mi-am făcut falsa idee că nu mai există băieţi care să se căsătorească cu o fecioară!

AM GREŞIT!

Şi iată-mă acum întrebându-mă, paradoxal, dacă voi găsi un băiat care să mă înţeleagă şi să mă accepte, chiar dacă nu mai sunt virgină?

SĂ NU FACI ASTA, draga mea X, NU MERITĂ NICI UN BĂIAT, atitudinea lui despre care ai vorbit (că vrea să te părăsească) nu e decât dovada vie a lipsei de respect faţă de persoana ta, care nu simţi că asta îţi doreşti cu adevărat! El ar trebui să te iubească şi să te aprecieze şi mai mult pentru că eşti cum eşti, dacă vrea cu adevărat să mergeţi pe un drum împreună! Crede-mă, eu mi-am dat seama de asta târziu, şi mi-a fost tare greu să merg mai departe, pentru că un băiat care pune accentul pe aşa ceva, mai devreme sau mai târziu tot te părăseşte sau nu este în stare să-ţi fie alături, pur şi simplu pentru că nu aveţi aceleaşi idealuri în viaţă! Nu face acest pas! Mergi mai departe cu Domnul şi ascultă-ţi conştiinţa - care este Glasul lui Dumnezeu din om! Ştiu că e foarte greu acum, dar nu-ţi va părea rău mai târziu!

Maică, rugând-o pe prietena noastră să mă ierte dacă am fost dură, vă rog şi pe dumneavoastră să nu publicaţi mesajul decât dacă consideraţi de cuviinţă! Nu am pretins să dau sfaturi, ci doar să exprim şi să-i împărtăşesc şi ei importanţa unei astfel de decizii şi să o încurajez în cuvinte simple, din experienţa durerii şi singurătăţii prin care am trecut atunci când numai Dumnezeu mi-a fost alături!

Cât despre mine, Maică, vă mărturisesc că citind răspunsurile pe care le daţi, simt câteodată că mă depăşesc; mă chinui să le înţeleg şi să le simt şi mă retrag în singurătate, şi trăiesc acest sentiment cu durere. Câteodată am impresia că Dumnezeu mă pedepseşte după atâţia ani de păcat şi de asta nu am mai avut nici un prieten de la el încoace. Oare aşa să fie? Nu vreau neapărat să mă îndrăgostesc, câteodată vreau doar să stau de vorba cu cineva la o cafea, să comunic, să spun ce mă frământă... ştiu că trebuie să aştept, şi nu să mă arunc în păcate (în fond nu am nici 20 de ani împliniţi), ci să merg mai departe cu nădejdea în Domnul! Credeţi-mă, mi-e foarte greu câteodată, şi tocmai de asta mi-e frică să nu cad în păcat, să nu cedez uşor, tocmai din cauza acestei singurătăţi! Vă mărturisesc că sper să nu fie aşa, sper să mă întărească Bunul Dumnezeu, căci am trăit şi dulceaţa şi durerea păcatului şi nu mai vreau să ajung acolo!

Vă rog, ajutaţi-mă prin răspunsul şi rugăciunile dumneavoastră să nu mă mai simt aşa singură!

Vă mulţumesc!

Georgiana