Mama era fată cuminte înainte să-l cunoască pe tata şi, deci, eu sunt mierea mierilor!:)
Ştiţi ce senzaţie plăcută e să ştii că ai apărut în urma unui sentiment aşa puternic, care face ca doi oameni să îşi cânte trupurile (oh, ce exprimare pe mine :)) ! )? E aşa... ştii că ai apărut în urma iubirii dintre doi oameni! Ce plăcut şi frumooos sună (iar mă fură visareaaaaaa!)!

Are o melodie un vers "Ura nu naşte copii!". Deci iubirea naşte copii! Vă daţi seama ce oribil e pentru un embrion care e doar un experiment, sau mai mulţi embrioni, ca să fie apoi unul inseminat artificial?

Câtă durere! Ei nu sunt făcuţi din iubire! E iubire, dar... e altceva, cu totul altceva! E durere!

Şi embrionii umani care sunt / vor fi clonaţi!

Oh! Asta mi se pare cel mai dureros! E... este... n-am cuvinte! Nu mă ajută vocabularul meu limitat să mă exprim!

Efectiv când ştii că în urma iubirii ai apărut, te simţi aşa... protejat! Eu mă simt protejată în condiţiile în care am apărut? Văd că da!

Ceva mi s-a dereglat la cap :)), nu am simţit eu asta. De când spermatozoidul a fecundat ovulul, spermatozoidul avea X, şi a apărut deci genul dictat de XX :)) şi apoi s-a divizat celula şi au devenit doi. Băi, ce mică am fost şi eu. Din nimic am apărut. Ba nu! Din iubire! Şi apoi şi cromozomii s-au îmbinat, genele, şi deja se ştia ce trăsături se vor manifesta! Şi gata fata! A ieşit la lumina zilei! Şi acum sunt!

Prefer să evadez gândindu-mă la micile astea minuni şi să mă minunez de ele!

Un omuleţ